Responsive Menu
Add more content here...


Șase bărbați reținuți într-un dosar de tulburare a ordinii și liniștii publice, după un scandal izbucnit pe o stradă din Jibou

Șase bărbați care au fost implicați într-un scandal izbucnit pe strada Stejarilor din orașul Jibou au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj. Ei sunt cercetați pentru tulburarea ordinii și liniștii publice

by Mihai POP
0 comment 538 views
A+A-
Reset

Marți, 16 aprilie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Jibou au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj față de șase bărbați, cu vârste cuprinse între 16 și 45 de ani, toți din localitatea Jibou, cercetați pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordini și liniștii publice.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, la data de 15 aprilie a.c., în jurul orei 22.30, în timp ce se aflau pe strada Stejarilor din localitatea Jibou, pe fondul unui conflict spontan și a unor discuții în contradictoriu, cei șase bărbați s-ar fi agresat reciproc, aplicându-și lovituri cu diverse obiecte contondente, tulburând astfel liniștea și ordinea publică.

În urma altercației, doi dintre cei implicați au suferit leziuni pentru îngrijirea cărora au fost transportați la o unitate medicală. Totodată, o femeie de 38 de ani, din Jibou, care se afla în proximitatea locului faptei, a suferit leziuni, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Astăzi, 17 aprilie a.c., cei șase bărbați vor fi prezentați unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.

Activitățile desfășurate de polițiștii din Jibou au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Jibou continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, pentru documentarea întregii activități infracționale a celor în cauză.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

You may also like

Leave a Comment