Responsive Menu
Add more content here...


Se zâmbeşte şi la NOI. HC Zalău învinge o echipă de cupele europene şi grijile retrogradării sunt tot mai mici – Sârboiaca Emilija Lazic a făcut show: 13 goluri din totalul de 22!!!

În această dimineaţă, tânăra echipă a Zalăului s-a impus în faţa formaţiei CSM Târgu Jiu, făcând încă un pas important pentru salvarea de la retrogradare. Cu cât emoţiile sunt mai mici, cu atât mai mult echipa se poate pregăti pentru noul sezon, în care HC Zalău va putea beneficia - cu adevărat - de un buget consistent care o va putea ajuta să îşi propune obiective mai îndrăzneţe

by Călin ONICAŞ
0 comment 36 views
A+A-
Reset

Cu un buget restrâns şi cu o echipă tânără, uite că HC Zalău a reuşit şase victorii în primele 20 de runde ale Ligii Florilor. Ultima dintre ele a fost gustată din plin în această dimineaţă, alături de suporterii din tribunele Sălii Sporturilor “Gheorghe Tadici”.

La finalul unui meci echilibrat şi extrem de încins, Roberta Stamin şi compania au învins la o diferenţă de două goluri CSM Târgu Jiuformaţie care în acest sezon a evoluat în grupele EHF European League.

Oltencele au deschis scorul prin fosta jucătoare a Zalăului, Ana Ciolan. Emilija Lazic a egalat din 7m, iar cele două echipe s-au dus cap la cap. În minutul 10, scorul era 4 – 3, toate golurile sălăjencelor fiind realizate de la 7m de către sârboaica Lazic.

Încet-încet, HC Zalău a intat în avantaj de 1, 2 şi chiar 3 goluri. În minutul 21, s-a înregistrat cea mai mare diferenţă de scor în favoarea amfitrioanelor: 8 – 5. Ecartul de trei goluri exista şi în minutul 26 (scor 10 – 7), după reuşita interului Tatyana Prycop.

De la 8 – 5, oltencele au egalat şi scorul era nedecis la pauză

Cu toţii credeam că Zalăul şi-a cam croit drumul spre o nouă victorie, la fel cum s-a întâmplat şi la cealaltă confruntare directă ce a avut loc la poalele Meseşului acum doi ani (scor 27 – 24).

Nu a fost deloc aşa, deoarece CSM Târgu Jiu a găsit puterea de a reveni şi – până la finalul primei reprize – tabela indica egalitate (scor 10 – 10), ultimul gol al reprizei fiind marcat tot de Ana Ciolan.

CSM Târgu Jiu conducea cu 18 – 15 la 11 minute înainte de final! 

Aceasta nu a fost totul, deoarece oltencele au ieşit mult mai îndrăzneţe de la vestiare şi au reuşit să intre în avantaj: 10 – 11 (min. 34),  11 – 12 (min. 36), 12 – 13 (min. 39). Mai mult, în minutul 42, ucraineanca Iuliia Andriichuk a marcat pentru 12 – 14! Conaţionala ei – Tatyana Prycop – a egalat la 14 (min. 44).

Oaspetele s-au ţinut, însă, tare şi au avut o perioadă extraordinară, marcând trei goluri consecutive, golul realizat de angoleza Helena Gilda Simão Paulo făcând ca tabela să indice 15 – 18, în minutul 49!

A şasea victorie a sezonului

În ultimele 10 minute, HC Zalău a avut o revenire spectaculoasă, reuşind să egaleze la 18 (min. 54), după care să intre în avantaj. S-a terminat 22 – 20, scor prin care gruparea finanţată de Consiliul Judeţean Sălaj are moral ridicat pentru următoarele confruntări!

Altfel spus, după mult timp, echipa de suflet a Zalăului a părăsit coada clasamentului şi, totodată, locurile retrogradabile şi chiar cele ce duceau la baraj!

Şi în această partidă sârboaica Emilija Lazic a făcut un adevărat tur de forţă, marcând nu mai puţin de 13 dintre cele 22 de goluri realizate de echipa sa. Interul Zalăului rămâne astfel pe locul secund în topul celor mai bune marcatoare din Liga Florilor.

Din alt punct de vedere, aproape toate golurile Zalăului au fost marcate de straniere, singura “reuşită românescă” fiind golul internaţion alei Roberta Stamin.

Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 27 martie.

 

HC Zalău – CSM Târgu Jiu 22 – 20 (10 – 10)

HC Zalău: Viorica Ţăgean, Sara Rus, Alexandra Popescu – Emilija Lazic (13 goluri – 11 din 7m), Tatyana Oleksandra Prycop (4 – 1 din 7m), Adriyana Naumenko (2), Aya Benabdalahh (2), Roberta Stamin  (1),  Daniela Necula, Alexia Gherghe, Ioana Danilescu, Andreea Mărginean, Andreea Bujor, Toth Krisztina, Florentina Moisin şi Ioana Bălăceanu. Antrenor: Gh. Tadici

CSM Târgu Jiu: Ekaterina Mihaylova Dzhukeva, Elena Bercu,  Alina Ciuchiatu – Helena Gilda Simao Paulo (7 goluri – 2 din 7m), Ana Ciolan (3), Florenţa Ilie (2), Alexandra Gavrilă (2 – 1 din 7m), Mirabela Coteţ (1), Iuliia Andriichuk (1), Laura Moldovan (1),  Andreea  Chiricuţă (1), Andreea Mihart (1 – 1 din 7m), Sabine Klimek (1 – 1 din 7m), Ana Maria Lopătaru, Oana Bucă şi Oana Bucă. Antrenor: Liviu Andrieş

You may also like

Leave a Comment