Responsive Menu
Add more content here...


Religie sau practici vrăjitorești? Figurine dacice din lut ars descoperite în Depresiunea Şimleului

Demersul de faţă îşi propune să abordeze câteva piese dacice cu posibile valenţe magice, într-un spaţiu geografic bine delimitat, Depresiunea Şimleului, pe parcursul secolului I î.Chr. Cele trei piese provin din două localităţi din acest spaţiu

by Mihai POP
0 comment 179 views
A+A-
Reset

Prezentarea descoperirilor

MARCA (com. MARCA) punct Cetate: Piesă cu o posibilă semnificaţie cultuală este figurina umană descoperită la Marca în cetatea dacică (inv. C.C. 150/1072), mai precis în interiorul barăcii militare surprinse de descoperitori.

Cu faţa plată pe care are redaţi ochii punctaţi cu sprâncenele, nasul şi gura, braţele modelate schematic ca nişte proeminenţe conice (1,5 cm), cu picioarele întoarse şi cu organele sexuale masculine, redate în relief, figurina este un produs stângaci care însă poate avea valenţe magice, chiar dacă nu a fost descoperită într-un complex cultic. Piesa prezintă pe spate, în zona omoplatului drept, trei împunsături coliniare, dintre care două sunt mai profunde (2mm).

La baza piesei, între picioare, a fost realizat un orificiu adânc de 7mm cu diametrul de 4mm, reprezentând probabil orificiul anal sau unul de fixare într-un băţ. Piesa este aproape completă, lipsind doar laba piciorului stâng. Pentru datarea piesei în intervalul cronologic amintit, pledează atât îndoielile autorilor săpăturii, Sever Dumitrașcu și Vasile Lucăcel, cât mai ales materialul arheologic descoperit în general în urma cercetărilor din acea vreme .

ŞIMLEU SILVANIEI (oraş ŞIMLEU SILVANIEI) Strada A. Mureşanu nr. 33-35

O prezenţă insolită şi extrem de interesantă şi importantă o constituie descoperirea, în încăperea nr. 4 dintr-o mare locuinţă dacică, a unui statuete feminine dacice din lut ars (inv.C.C.341/2007), reprezentată stângaci precum majoritatea celor descoperite până acum în Dacia preromană.

Statueta de la Şimleu are înălţimea de 72 mm şi lăţimea maximă, în zona braţelor deschise, de 42 mm. Grosimea piesei este de 16 mm în zona bazinului şi a gâtului. Capul personajului a fost reprezentat rotund în care au fost „ştampilate” stângaci ochii, nasul şi gura. Gâtul este aproape inexistent.

Braţele au fost modelate ca nişte extremităţi conice lungi de max. 15 mm. Sânii nu au fost reprezentaţi deloc. Picioarele scurte, comparativ cu restul corpului, de doar 20 mm lungime, au fost reprezentate despărţite, iar labele acestora excesiv de mari (1,8 cm) şi grosolan realizate. Sexul personajului este dat de reprezentarea triunghiului pubian, realizat de asemenea stângaci, prin câteva împunsături. Lutul din care este modelată piesa este specific locului, cu paiete de mică, nisip şi pietricele.

Pe lângă materialul ceramic tipic dacic, modelat cu mâna şi la roată, a mai fost descoperită şi ceramică celtică pictată de import (două fragmente) care sprijină datarea locuinței în general în sec. I î.Chr. Importanţa cercetării din acest punct rezidă mai ales în abordarea, aproape exhaustivă, pentru întâia oară, a unei terase dacice din cadrul aşezării civile dacice de la poalele Dealului Cetate de la Şimleu Silvaniei.

ŞIMLEU SILVANIEI (oraş ŞIMLEU SILVANIEI) punct Cetate

Cap (Lungime=3,5cm, lăţime=2,4cm) provenind de la o statuetă dacică din lut cu pietricele şi mică în pastă. Sunt redaţi doar ochii mari ai personajului cu diametrele de 0,9×1,2cm. Gâtul vizibil are o lăţime de 2cm şi pot fi observate pornirile umerilor. Grosimea maximă a piesei este de 1,3cm.

Lutul este ars oxidant, având culoarea maronie deschisă. Fragmentul a fost descoperit într-o periegheză pe versantul sud-estic al dealului (inv. C.C. 922/2009). Dealul Cetate de la Şimleu Silvaniei este o extremitate sudică a complexului de dealuri ce acoperă o suprafaţă de peste 60 kmp, cunoscut sub numele de Măgura Şimleului.

Construcţiile de cult sunt foarte rare, în mediul dacic din Depresiunea Şimleului, şi este greu de stabilit şi susţinut caracterul pe care îl aveau. Totuşi, la Şimleu Silvaniei, săpăturile arheologice, efectuate în punctul Observator, au scos la lumină, pe lângă numeroasele gropi şi instalaţii de foc, urmele unor construcţii civile dacice, din care una ar putea să aibă caracter de cult.

Construcţia ar putea fi considerată un posibil sanctuar, forma acesteia fiind absidată. Prezenţa în interiorul absidei a unei gropi cu un craniu uman în inventar poate constitui un argument în favoarea ipotezei enunţate. Locuirea dacică din acest punct se datează în general în sec. I î.Chr.  Se poate totuşi afirma că existenţa unor asemenea edificii în zona Şimleu ar fi justificată în condiţiile în care pe Măgura Şimleului s-ar afla antica Dokidava/Docidava menţionată de Ptolemeu şi aristocraţia locală dacică s-a înscris în tiparul instituţionalizării religiei oficiale.

Se poate atribui termenul de loc de cult  numai ţinându-se seama de contextul arheologic al descoperirilor respective, de prezenţa, în apropiere, a unor complexe cu certe elemente de ritual: vetre, altare, sanctuare, gropi rituale indiscutabile, piese cu semnificaţie cultică etc. În spaţiul abordat doar două puncte pot beneficia de acest atribut.

Cel mai cunoscut, dar şi cel mai controversat, este Măgura Moigradului care a intrat în literatura de specialitate prin descoperirile cu caracter ritual-cultic, interpretate iniţial ca monumente funerare, ipoteză care nu trebuie neapărat abandonată.

Astăzi, zona ni se conturează tot mai mult ca o aşezare dacică fortificată de mari dimensiuni, cel puțin pentru sec. I d.Chr., ocupând întreg platoul superior de şapte hectare suprafaţă.

Așezarea fortificată a fost însă precedată de o zonă de depuneri rituale, poate și funerară, pe întreg dealul probabil (sec. I î.Chr.).

Pe lângă inventarul specific (ceramică întregibilă sau fragmentară, pietre arse sau nu, oase incinerate sau nearse, cenuşă, arsură, ustensile întregi sau fragmentare, chirpici, lipitură de vatră, podoabe, piese de port, fragmente de râşniţă etc.) unele gropi au avut în inventar schelete sau părţi de schelete umane, sugerând şi practici sacrificale.

Fără a se concentra cu predilecţie într-o zonă sau alta a platoului, gropile dacice din secolul I î.Chr. de la Moigrad au frecvent diametre de până la 1m şi adâncimea obişnuită 1,2 –1,5 m. Nu lipsesc însă nici gropile de mari dimensiuni cu diametre de 2,2-2,5 m, fără să se adâncească prea mult faţă de cele obişnuite. Situaţia este similară şi în cazul gropilor databile în secolul I d.Chr., cu precizarea că acestea sunt mai puţine la număr şi doar unele par a avea caracter cultic.

Cel de-al doilea punct se află amplasat în centrul Şimleu Silvaniei, pe conul de dejecţie creat de valea Ciorgăului. Aceasta izvorăşte din zona Observator, vărsându-se în râul Crasna. Muzeul Judeţean de Istorie și Artă Zalău a efectuat săpături de salvare în această zonă afectată încă din anul 1990 de lucrări edilitare. În anul 1991 au fost afectate trei gropi dacice cu inventar constând din vase întregibile sau sparte intenţionat, arsură, chirpici, lipitură de vatră, oase de animale arse sau nearse.

Amplasarea în apropiere a unor pâraie repezi, cu debit constant pe atunci (valea Ciorgăului) şi vecinătatea râului Crasna pot sugera practicarea unor culte ale apelor ori ale fertilităţii. Amplasarea locuirii dacice cu faţa la sud, expunerea tot timpul zilei la soare, pot presupune şi practicarea unor culte solare care, probabil, au frământat minţile preoţimii dace. Individualizarea conului de dejecţie în microclimatul geografic locuit în antichitate de daci poate constitui un motiv deosebit pentru transformarea locului respectiv într-unul care să servească preocupărilor spirituale ale comunităţii dacice din aşezarea civilă amplasată la poalele dealului Cetate, la baza căruia se află şi pomenitul loc de cult.

Apariţia acestui tip de piesă, figurinele din lut ars, este unic în nord-vestul României, dar nu şi în cel al Daciei nord-vestice, dacă luăm în considerare zona Tisei Superioare, în actuala Ucraină, unde a existat un important centru de putere dacic. Totuşi, aceste piese sunt rare comparativ cu sudul şi estul arealului dacic. Contextele descoperirii pieselor noastre, clare pentru două din ele, poate sugera caracterul cultual al artefactelor, deşi construcţiile în care au apărut nu au neapărat un caracter cultic, iar figurinele nu au fost însoţite de eventuale „truse” magico-vrăjitoreşti.

Raritatea acestora, însă, ne poate îndemna să considerăm că, precum spaţiul abordat, piesele şi tipul de manifestare spirituală nu se înscriu în „modelul” extracarpatic al religiei populare, neoficiale. Utilitatea, funcţionalitatea figurinelor dacice din lut ars a ridicat numeroase semne de întrebare la cercetătorii acestei perioade. Totuşi, acest tip de piesă pare mai degrabă destinată unor practici magico-vrăjitoreşti care mai persistă pe parcursul sec. II-I î.Chr., în arealul nord-vestic, dispărând pe parcursul celui următor.

În mai toate aşezările şi fortificaţiile dacice au apărut şi vase în miniatură, a căror utilitate a fost explicată prin folosirea lor în practicile medicale şi vrăjitoreşti, specifice comunităţilor arhaice, unde vraciul se îngrijea atât de trup, cât şi de suflet. Este şi cazul pieselor descoperite în Depresiunea Şimleului. Este de presupus că în fiecare comunitate importantă exista un asemenea personaj cu astfel de atribuţii, care însă constituia totodată o reminiscenţă a unor mai vechi structuri comunitare. Impunerea unei religii oficiale, printr-o reformă realizată de către aristocraţia laică şi ecleziastică centrală, s-a aşternut, mai mult sau mai puţin substitutiv, peste „religia şi medicina populară”. Dacă fenomenul a fost mai dinamic şi mai pregnant în Transilvania, spre deosebire de spaţiul dacic extracarpatic, se datorează probabil gradului de exercitare a autorităţii puterii politice şi religioase în teritoriul regatului dac.

Din păcate, în stadiul actual al cercetărilor, nu se pot face nuanţări de natură cronologică privind fenomenul religios „rural-popular” şi „urban-oficial” în Dacia secolelor I î.Chr.-I d.Chr. Ar fi interesant de urmărit dacă, într-adevăr, pentru secolul I d.Chr. fenomenul utilizării figurinelor din lut ars mai cunoaşte o arie de răspândire comparabilă cu secolul precedent, în condiţiile în care, măcar teoretic, putem presupune o ofensivă a politicii religioase oficiale.

Oricum apariţia figurinelor în mediul dacic nord-vestic poate fi explicată şi prin prezenţe efective umane din mediul extracarpatic, spaţiul nostru neavând, pentru acest tip de artefacte, o „tradiţie” consistentă în prima epocă a fierului şi începutul celei de-a doua.

Atât Marca, cât și Şimleu Silvaniei şi Moigrad sunt puncte obligatorii de trecere spre şi dinspre Transilvania. Depresiunea Şimleului, în care sunt amplasate aceste localităţi, este un spaţiu de tranzit, iar diversitatea descoperirilor din toate epocile demonstrează acest lucru. Pentru epoca dacică întâlnim atât piese răsăritene, sudice, cât şi occidentale. Nu este exclus ca acestea să fie legate, ca şi numeroasele tezaure dacice din argint descoperite, de circulația oamenilor, a ideilor și de comerţul cu sarea transilvăneană către spaţiile din Bazinul Carpatic, lipsite de acest atât de necesar produs.

Dr. Horea Pop, șef secție Cercetare științifică

Sursa: Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău

 

You may also like

Leave a Comment