Responsive Menu
Add more content here...


Final de sezon în Divizia A2. SCM II obţine două victorii la ultimul turneu

Campionatul Diviziei A2 se desfăşoară sub formă de turnee, iar la finele săptămânii trecute a avut loc ultimul, la Râmnicu Vâlcea. SCM Zalău II a bifat două victorii şi a încheiat sezonul pe locul al treilea. Seria Vest a fost câştigată de Ştiinţa Bacău

by Cristian MOLDOVAN
0 comment 24 views
A+A-
Reset

La finele săptămânii trecute, la Râmnicu Vâlcea a avut loc ultimul turneu din Divizia A2 – Seria Vest, campionat unde participă şi SCM Zalău II. Formaţia pregătită de Ovidiu Teuşan este formată în proporţii mari doar din tineri de perspectivă de la CSS Zalău sau Academia de Volei “Lazăr Marius”. Chiar şi aşa, tânăra echipă a Zalăului s-a descurcat admirabil în primele două sezoane. În stagiunea trecută, băieţii pregătiţi de Ovidiu Teuşan au încheiat pe locul secund, în spatele liderului CSU Vest Timişoara, formaţie promovată în Divizia A1.

Şi în acest sezon s-au descurcat bine zălăuanii, iar elevii lui Ovidiu Teuşan încheie sezonul pe locul al treilea.

La ultimul turneu, SCM Zalău II a reuşit două victorii, iar în cele 12 meciuri susţinute în acest sezon, bilanţul arată 6 victorii şi 6 eşecuri.

La turneul de la Râmnicu Vâlcea, SCM s-a impus cu CS Provolei Arad, în minim de seturi şi a trecut în cinci seturi de CS Vâlcea. Tot cinci seturi au fost şi la mecul cu ProVolley Oradea, dar orădenii au câştigat şi au încheiat sezonul pe locul al doilea.

Seria Vest din Divizia A2 a fost câştigată de Ştiinţa Bacău.

Echipele eligibile vor participa în continuare la barajele de promovare în Divizia A1, însă, nu e cazul celor de la SCM Zalău II.

Rezultatele inregistrate de SCM Zalău:

SCM Zalău – CS Provolei Arad       3 – 0

ACS ProVolley Oradea – SCM Zalău            3 – 2

CS Vâlcea 1924 – SCM Zalău                          2 – 3

SCM Zalău: Bogdan Buciu, Raul Boieş, Lucian Urzică, Andrei Iosza, Ştefan Ciocan, Dragoş Crişan, Andrei Botiş, Tudor Ardelean, Răzvan Mureşan, Szabo Krisztian şi Rareş Grosoş. Antrenor: Ovidiu Teuşan

You may also like

Leave a Comment