Responsive Menu
Add more content here...


FOTO. HC Zalău pierde cu Vâlcea după un meci în care Lazic a marcat 16 goluri şi Roberta Stamin a avut procentaj perfect

În faţa unei săli pline, Zalăul a ţinut aproape de Vâlcea, însă, nu a obţinut nimic din acest joc. De remarcat, totuşi, prestaţiile lui Lazic şi Stamin care au marcat peste 75 % din totalul golurilor reuşite de HC Zalău

by Cristian MOLDOVAN
0 comment 81 views
A+A-
Reset

Așa cum s-a întâmplat la ultimele partide de acasă, HC Zalău a evoluat în fața unei săli pline. Însă, aveau în față un adversar puternic cu care alta dată se lupta pentru campionat.

Acum, cele două echipe au obiective diferite, însă, confruntările directe au fost mereu pline de suspans și intensitate.

Ca de obicei, SCM Rm. Vâlcea a venit la Zalău și cu o galerie numeroasă, iar atmosfera a adus aminte puțin de vremurile de alta dată.

Și în teren a fost un joc echilibrat in primele 10 minute, iar cele două formații au mers cap la cap, scor 7 – 7 după care Vâlcea s-a dus la două goluri distanță.

Zalăul a egalat la 12 după trei goluri consecutive marcate de Roberta Stamin. Tot Roberta a obținut și o aruncare de la 7 m pe care Lazic a ratat-o și scorul a rămas egal, 12 – 12.

Oaspeții au preluat din nou conducerea și până la pauză, Vâlcea s-a distanțat din nou la două goluri, scor 16 – 18.

După pauză, avantajul echipei vizitatoare a crescut și mai mult și la 18 – 23, antrenorul Zalăului a cerut timeout. Însă, restul reprizei a fost fără istoric și Vâlcea s-a impus cu 33 la 29.


Emiljia Lazic a fost cea mai bună marcatoare a Zalăului, reuşind să înscrie nu mai puţin de 16 goluri, 9 din aruncări de la 7 m. Însă, cele 16 sunt mai bine de jumătate din golurile reuşite de HC Zalău.

Şi Roberta Stamin a făcut un meci bun şi a fost perfectă, având 6 goluri din 6 aruncări.

N-a fost suficient, însă, pentru un rezultat pozitiv, iar SCM Rm. Vâlcea pleacă cu toate punctele de la Zalău, spre entuziasmul galeriei care a sărbătorit alături de echipă acest succes, în tribunele Sălii Sporturilor din Zalău.

HC Zalău – SCM Rm. Vâlcea 29 – 33 (16 – 18)

HC Zalău: Viorica Ţăgean, Sara Rus, Alexandra Popescu – Emilja Lazic (16 goluri – 9 de la 7 m), Roberta Stamin (6), Aya Ben Abdallah (2), Ioana Bălăceanu (2), Florentina Moisin (1), Andriyana Naumenko (1), Tatyana Prycop (1 de la 7 m), Daniela Necula, Alexia Gherghe, Ioana Dănilescu, Andreea Mărginean, Andreea Serencu şi Andreea Bujor. Antrenor: G. Tadici

SCM: Daciana Hosu, Isabell Roch, Mara Teodora Zaharia – Nathalie Mari Hagman (8), Mia Katharina Zschocke (6), Charlotte Cholevova (5), Natasa Ljepoja (4), Anniken Wolik (4), Julia Monika Maidhof (3), Daniela De Jong (2), Elena-Cristina Florica (1), Raluca-Elena Băcăoanu, Alexandra Francesca Maria Bălan, Alicia-Maria Gogîrlă şi Georgiana Alina Mușat. Antrenor: Dahl Bent

You may also like

Leave a Comment