Chiar de ziua sa, preşedintele Federaţiei Române de Minifotbal a fost prezent la partida dintre “U” Cluj şi FCU 1948 Craiova cu un rol dublu: prezentarea trofeului Cupei Mondiale cucerit în Emiratele Arabe Unite, dar şi ca observator de arbitri la duelul din Superligă. Pentru fostul purtător al ecusonului FIFA, “sepcile roşii” reprezintă un nou reper important din cariera sa sportivă, după ce Ioan Onicaş a încheiat cariera de arbitru în urmă cu 12 ani la un meci disputat de “U” Cluj la Târgu Mureş
Naţionala României de minifotbal a cucerit trofeul Cupei Mondiale în Emiratele Arabe Unite. A fost un moment istoric, apreciat de toată ţara. De altfel, de la revenirea în ţară, pentru popularizare, trofeul a poposit în mai multe oraşe din ţară, fiind prezentat la diferite evenimente sportive.
Trofeul Cupei Mondiale a ajuns pe “Giuleşti”, în ,,Ghencea”, la Ploieşti, Târgu Mureș, Mediaș, Pitești, Sibiu, Deva, Hunedoara, Iaşi, Vaslui, Bistrița, Oradea sau Buzău, iar duminică, 3 decembrie, a ajuns şi pe Cluj Arena.
La Cluj-Napoca am remarcat cea mai numeroasă delegaţie, fiind prezenţi jucătorii Vasile Pop, Marius Balogh, Andrei Ferik, Mircea Ungur, Bogdan Covaci, antrenorul Virgil Bejenaru, secretarul general Takacs Attila, dar şi Ioan Onicaş – preşedintele Federaţiei Române de Minifotbal.
Evenimentul a fost unul mai special pentru Ioan Onicaş, cel care duminică a împlinit vârsta de 55 de ani.
Totodată, sălăjeanul a fost şi delegat ca observator de arbitri la partida din Superligă dintre “U” Cluj şi FCU 1948 Craiova.
„U” Cluj, un reper important pentru cariera sportivă a lui Ioan Onicaş
Pentru Ioan Onicaş, “U” a fost o bornă importantă în carieră. În anul 2011, şi-a încheiat cariera de arbitru tot la un meci al “şepcilor roşii”, la Târgu Mureş. De data aceasta, momentul special a ţinut de performanţa unică realizată de Naţionala de minifotbal a României.
Momentul festiv de pe Cluj Arena a avut loc înaintea partidei, când delegaţia echipei Naţionale de minifotbal a fost primită cu aplauze de întreg stadionul.
În frunte cu Ioan Onicaş şi cu Vasile Pop – campion mondial şi fost jucător de fotbal la “U” Cluj şi FC Zalău – delegaţia s-a deplasat la mijlocul terenului unde a fost prezentat trofeul.
În parelel, la microfon, erau reamintite rezultatele obţinute de România la Mondialul din Emiratele Arabe Unite, şi performanţele realizate de „tricolori” de-a lungul anilor.
După această prezentare, delegaţia a făcut un tur de stadion, iar prima “oprire” a fost la galeria lui “U” Cluj, ulterior oprindu-se şi în faţa galeriei craiovene.
Toată delegaţia a fost invitată la lojă de către unul dintre sponsorii Federaţiei Române de Minifotbal, de unde au putut urmări partida pe care “U” Cluj a câştigat-o cu 2 – 1 în faţa oltenilor.
După meci, Ioan Onicaş a fost sărbătorit în loja stadionului, iar unul dintre cadouri a fost un tricou cu numărul 55 al Naţionalei de minifotbal, un tricou semnat cu toate autografele jucătorilor li a celor din staff.
Trofeul Cupei Mondiale a ajuns la Zalău
După partida de la Cluj-Napoca, trofeul Cupei Mondiale a luat drumul Zalăului, oraş în care se va afla în următoarele zile.
De altfel, cei care doresc, vor avea ocazia să-l vadă la meciul din Cupa României, dintre SCM Zalău şi FC Bihor. Înaintea partidei, trofeul va fi prezentat celor prezenţi pe stadion. Meciul va avea loc miercuri, 6 decembrie, cu începere de la ora 14.00.
La prezentarea trofeului, în afară de președintele Federației Române de Minifotbal, va mai fi prezent si Marius Balogh, golgheterul Campionatului Mondial de Minifotbal din EAU.
Ioan Onicaş: „Istoria minifotbalului românesc se leagă strâns de județul nostru”
“Performanța Naționalei de minifotbal a României, una dintre cele mai surprinzătoare din sportul românesc din acest an, nu a trecut neobservată de iubitorii și pasionații de sport și nu numai. Mass-media a reflectat şi a mediatizat intens această mare performanță, mai ales că reușita a fost într-un sport de echipă, unde se știe, este foarte greu să ajungi la o medalie mondială.
Rezultatul nu este unul întâmplător, are la bază multă muncă și pasiune, multe sacrificii din partea celor care au creat acest proiect şi care au crezut în el, indiferent de greutățile întâmpinate de-a lungul timpului. Ne bucurăm că performanța obţinută a fost și este apreciată de foarte multă lume, motiv pentru care ne-am propus ca trofeul să îl prezentăm în cât mai multe zone ale ţării. Acum a venit rândul și Zalăului, într-un moment mai aparte.
Pe lângă faptul că istoria minifotbalului românesc se leagă strâns de județul nostru, și mai ales acum, când vedem o implicare mult mai mare a autorităților din orașele și comunele județului Sălaj, în sprijinirea și susținerea dezvoltării sportului sălăjean. Iar rezultatele, mai mult ca sigur, vor începe să se vadă cât mai des”.
Ioan Onicaş – preşedintele Federaţiei Române de Minifotbal