Responsive Menu
Add more content here...


Ionel Ciunt: “Cei din club sunt dezorganizaţi. Vedem ce măsuri vom lua”

by Călin ONICAŞ
0 comment 12 views
A+A-
Reset

Primarul municipiului Zalău şi-a arătat nemulţumirea faţă de rezultatele slabe din ultimele etape ale echipei SCM Zalău, dar şi de faptul că secţia de fotbal a clubului nu este organizată prea bine. Ionel Ciunt se gândeşte şi la unele schimbări în perioada următoare

Cele trei eşecuri consecutive, dintre care două chiar în propriul fief, au tulburat apele la SCM Zalău. O grupare cu o susţinere consistentă de la Primăria municipiului Zalău, cu un staff administrativ stufos, cu un lot numeros şi cu jucători valoroşi a ajuns într-o situaţie delicată.

După doar cinci etape, formaţia pregătită de George Zima ocupă un modest loc 6 din 10 echipe înscrise, la egalitate cu echipa de pe locul 7 (Someşul Dej), care are un golaveraj puţin mai slab. Mai mult, Zalăul a rămas la 7 puncte în spatele primelor două clasate – Minaur Baia Mare şi CAO Oradea, care au acelaşi punctaj (13 puncte).

Şi, greul nu a trecut, deoarece Răzvan Dulap şi compania se pregătesc pentru un alt test foarte dificil, meciul de sâmbătă de la Oradea cu CAO una dintre puţinele formaţii neînvinse din Seria X.

Era de înţeles că primarul municipiului nu va putea trece cu indiferenţă faţă de situaţia echipei de fotbal.

La finalul partidei cu Lotus Băile Felix, Ionel Ciunt şi-a arătat supărarea faţă de rezultatele slabe din ultimele etape, dar şi de faptul că secţia de fotbal a clubului nu este organizată prea bine, în condiţiile în care personalul este unul numeros.

“Rezultatele sunt neaşteptat de slabe. Facem o analiză cât se poate de corectă şi reală şi vedem ce măsuri vom lua în perioada următoare. Dacă vor fi schimbări, le vom anunţa la momentul potrivit. Vrem să ne organizăm mai bine, fiindcă – acum – cei din club sunt dezorganizaţi”, a declarat Ionel Ciunt pentru Sportul Sălăjean.

Aşadar, pentru situaţia actuală, nu este considerat vinovat doar antrenorul George Zima, ci şi persoane din staff-ul administrativ.

Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 29 septembrie.

You may also like

Leave a Comment