Responsive Menu
Add more content here...


SCM Zalău, calificare spectaculoasă în sferturile Campionatului Naţional U17

Formaţia antrenată de Marius Muntean a făcut un meci mare în optimi contra celor de la LPS Sebeş, de care a trecut cu scorul de 6 – 2. Această victorie înseamnă totodată şi una dintre cele mai bune performanţe reuşite de o echipă de juniori din Sălaj, care ajunge în primele opt echipe din ţară la categoria U17, urmând să joace pe 11 mai în sferturile competiţiei

by Ionuţ COSTINAŞ
0 comment 610 views
A+A-
Reset

La SCM Zalău se face treabă şi la juniori, iar investiţiile făcute de Primăria Zalău în acest segment îşi merită toţi banii. Gruparea de sub Meseş a început să emită pretenţii şi la acest nivel. Anul trecut au fost juniorii U19 care au câştigat seria şi au ajuns în fazele eliminatorii, iar acum, cei care au ridicat capul au fost juniorii U17.

Nu a fost întâmplătoare clasarea pe primul loc în sezonul regulat, deoarece formaţia antrenată de Marius Muntean a încheiat în fotoliul de lider şi play-off-ul, câştigând Seria a VIII-a.

Gruparea de sub Meseş s-a calificat în optimile Campionatului Naţional U17, acolo unde a dat peste LPS Sebeş. Partida a avut loc duminică, iar pentru juniorii zălăuani a fost o motivaţie în plus faptul că pentru prima dată au evoluat pe Stadionul Municipal.

SCM Zalău a început tare jocul, iar Vlad Naghiu a deschis scorul încă din primele minute, reuşind să marcheze după o acţune bună, finalizată cu un şut din unghi.

Gazdele nu au luat piciorul de pe acceleraţie, iar acelaşi Vlad Naghiu a avut o acţiune bună, a centrat în faţa porţii, de unde Luca Frenţiu a făcut 2 – 0.

Formaţia antrenată de Marius Muntean şi-a continuat recitalul, iar Vlad Naghiu a marcat pentru 3 – 0, scor cu care s-a şi încheiat prima repriză.

SCM Zalău a început tare şi repriza secundă şi a marcat din primele minute de la reluare. După un un-doi între Florin Varga şi Cristian Iacob, primul a marcat cu un şut imparabil din afara careului.

Abia la 4 – 0, LPS Sebeş a replicat şi a redus din diferenţă, însă până la final, SCM Zalău a mai înscris de două ori.

Pentru 5 – 1 a marcat Ionuţ Ardelean, intrat pe parcursul meciului, iar golul şase a fost reuşit de către Cristian Iacob.

”A fost un meci controlat în totalitate de echipa noastră şi nu pot decât să-i felicit pe băieţi, pentru atitudinea pe care au avut-o. Au făcut un meci mare şi meritul este al lor. Am ajuns în primele opt echipe din ţară în această competiţie, dar nu vrem să ne oprim aici. Acum depinde şi de ce adversar vom avea în sferturi, dar noi vom intra în teren cu gândul la victorie. Am demonstrat că se poate deşi nimeni nu ne dădea şanse. Nu ne-a impus nimeni nici un obiectiv, dar noi ne focusăm să ajungem cât mai departe. A fost o atmosferă frumoasă, iar faptul că am jucat prima dată pe municipal a contat pentru jucători. Părinţii s-au mobilizat exemplar, am avut galerie şi atmosfera a fost una foarte frumoasă”, ne-a declarat Marius Muntean.

În sferturile Campionatului Naţional U17 s-au mai calificat Chindia Târgovişte, Gloria Bistriţa, FC Bacău, CSC Şelimbăr, AFC Hermannstadt, Daco Getica Bucureşti şi Progresul Spartac Bucureşti.

În zilele următoare va avea loc tragerea la sorţi, meciurile din sferturi urmând să aibă loc în perioada 10 – 11 mai.

SCM Zalău – LPS Sebeş 6 – 2 (3 – 0)

Au marcat: Vlad Naghiu (2), Luca Frenţiu, Florin Varga, Ionuţ Ardelean şi Cristian Iacob

Foto: BALOGH MÁRK

You may also like

Leave a Comment