Responsive Menu
Add more content here...


HC Zalău începe anul în forţă, tocmai în Norvegia. PROGRAMUL MECIURILOR DIN GRUPA EHF

by Ionuţ COSTINAŞ
0 comment 1.1K views
A+A-
Reset

La primul meci oficial din 2018, gruparea de sub Meseş are parte de un duel “de foc” în Norvegia cu Larvik, formaţie cu rezonanţă în Europa, care în ultimii ani a evoluat doar în Liga Campionilor, competiţie pe care de altfel a şi câştigat-o în anul 2011


Revenită în cupele europene după o pauză de patru ani, HC Zalău a reuşit din nou să se facă cunoscută în Cupa EHF şi deja a trecut de două tururi preliminarii, unde a eliminat pe Ankara (Turcia) şi Hypo Viena (Austria). În premieră, gruparea de sub Meseş a ajuns în grupele competiţiei, unde sorţii nu au fost atât de generoşi, iar în calea zălăuancelor au ieşit adversari cu nume, cum ar fi Larvik, H 65 Hoors şi Banik Most.

Cea mai galonată echipă din grupe este fără doar şi poate formaţia din Norvegia – Larvik, pe care HC Zalău o va întâlni chiar în primul meci din grupă, într-o arenă cu o capacitate de 4.000 de locuri.

Formaţia nordică are un palmares impresionant în Liga Campionilor, iar în cea mai importantă competiţie europeană, Larvik a evoluat nouă ani la rând în perioada 2008 – 2017. Adversara Zalăului de duminică a reuşit în sezonul 2010 – 2011 să şi câştige Liga Campionilor, iar de alte două ori a jucat finala, în 2013 şi 2015. Şi în acest sezon, Larvik a fost aproape să se califice în grupele principale ale Ligii Campionilor, dar diferenţa s-a făcut la doar un gol, astfel că norvegiencele s-au clasat pe locul 4, în spatele celor de la Thuringer, echipă pe care au învins-o cu 25 – 22 în Germania, dar în schimb au pierdut în Norvegia cu 31 – 27.

Gruparea antrenată de Tor Odvar Moen îşi continuă astfel parcursul european în Cupa EHF unde îşi propune să ajungă până în fazele finale, chiar dacă la nivel de lot, în ultimii ani, jucătoare importante precum Gro Hammerseng-Edin, Marit Malm Frafjord, Armanda Kurtovic, Heidi Löke, Nora Mörk şi Linn Sulland au plecat de la echipă. A rămas în schimb  Linn-Kristin Riegelhuth-Koren, dar şi  Thea Mork, care este căpitanul echipei, dar şi una dintre cele mai importante jucătoare.

Majoritatea jucătoarelor din lot sunt din Norvegia, dar mai sunt două handbaliste din Brazilia,  Dias Moreschi Gabriela şi Lima de Araujo, dar şi o jucătoare din Suedia, Tollbring Cassandra, care ultima dată a evoluat la Hoors, formaţie care se află în aceeaşi grupă cu Larvik şi HC Zalău.

De cealaltă parte şi HC Zalău se poate mândri cu performanţe notabile, iar cele mai recente sunt finala Cupei EHF în 2012 şi semifinala din 2013. Gruparea de sub Meseş are experienţa să gestioneze cu meci precum va fi cel de duminică, însă înaintea acestui joc are şi unele probleme de lot. Antrenorul Gheorghe Tadici nu va putea conta în Norvegia pe Claudia Constantinescu care s-a accidentat în meciurile de pregătire, iar unele probleme acuză şi Larisa Tamaş.

Dacă HC Zalău vine doar după o perioadă în care a disputat jocuri amicale, să spunem că Larvik a susţinut miercuri seară un joc în campionat cu liderul Kristiansand. Partida dintre Larvik şi HC Zalău se dispută duminică, de la ora 18.00 (ora României) şi va fi arbitrată de o brigadă de arbitri din Italia, formată din Francesco Simone şi  Pietro Monitillo. În celălalt meci din prima etapă se vor înfrunta H 65 Hoors cu Banik Most, partida urmând a avea loc sâmbătă, în Suedia. SCM Craiova, cealaltă echipă românească care reprezintă România în grupele Cupei EHF va juca tot duminică, în Franţa, pe terenul celor de la Brest, într-o partidă ce contează pentru prima etapă din Grupa A.

Duminică, ora 18.00 (ora României), Boligmappa Arena Larvik: Larvik – HC Zalău

 


Meciurile din grupă pe care le va susţine HC Zalău:

Duminică, ora 18.00: (ora României): Larvik – HC Zalău

14 ianuarie, ora 17.00: HC Zalău – H 65 Hoors

21 ianuarie, ora 18.00: Banik Most – HC Zalău

27 ianuarie, ora 18.00: HC Zalău – Banik Most

4 februarie, ora 17.00: HC Zalău – Larvik

10 februarie, ora 16.00: H 65 Hoors – HC Zalău


 

You may also like

Leave a Comment