Responsive Menu
Add more content here...


Gheorghe Tadici creditează naţionala feminină cu şanse mari de calificare la Olimpiadă

by Ionuţ COSTINAŞ
1 comment 83 views
A+A-
Reset

Înaintea turneului preolimpic, fostul selecţioner crede că România poate prinde primele două locuri ce duc la Tokyo. “Şansele de calificare sunt 75-80%” este de părere Tadici

După un parcurs slab în decembrie la Campionatul European, Naţionala de handbal feminin a României vrea să arate o altă faţă la turneul preolimpic din Muntenegru. Sub conducerea noului selecţioner  Adrian Vasile, “tricolorele” vor încerca să obţină biletele de calificarea la Olimpiadă. La final de săptămână, România joacă în turneul preolimpic din Muntenegru cu ţara gazdă şi cu Norvegia, pentru unul din primele două locuri ce duc la Tokyo.

Selecţionata României este credidată cu şanse mari de calificare la Olimpiadă de către fostul selecţioner Gheorghe Tadici, care consideră că “tricolorele” se pot clasa în primele două locuri la acest turneu.

Antrenorul de la HC Zalău este de păere că Muntenegru este un adversar peste care România poate trece, chiar dacă naţionala din Muntenegru beneficiează  de avantajul terenului propriu.

“Şansele de calificare sunt 75-80% argumentat de faptul că luate individual pe posturi, nu doar la titulare ci şi la soluţia a doua, suntem peste naţionala din Muntengru, iar socrul este undeva 5 – 2 în favoarea noastră. În afară de extreme avem jucătoare peste ce are echipa din Muntengreu.  În lot sunt jucătoare care au între 4 şi 6 turnee finale, iar din punct  de vedere al experienţei stăm bine. Doar Lorena Ostase are în spate un singur turneu final. Muntenegru este un adversa acesibil. Dacă ne raportăm  la lotul Norvegiei, este clar că au un avantaj şi stau mai bine pe posturi decât noi”, ne-a declarat Gheorghe Tadici.

Naţionala României s-a reunit după ultima etapă din Liga Naţională şi a plecat joi în Muntenegru. Prima partidă va fi sâmbătă, cu Norvegia, de la ora 20.30, în timp ce meciul cu Muntenegru se va disputa duminică, de la ora 17.00.

“Problema este că mergem din nou fără niciun meci de pregătire la acest turneu preolimpic, la fel cum a fost şi înainte de Campionatul European. Dacă nu a fost loc de un joc inter ţări se putea face un joc de pregătire între lotul A şi lotul B. Asta aş fi făcut eu, însă nu reproşez că nu s-a organizat. Probabil staff-ul a considerat că meciurile de cupele europene sau cele din Liga Naţională au fost suficiente pentru jucătoarele convocate”, a mai spus Tadici.

You may also like

1 comment

pop 20 March 2021 - 16:31

ca de obicei tadici da cu scula in balta…cum sa batem noi norvegia

Reply

Leave a Comment