Responsive Menu
Add more content here...


FOTO. HC Zalău, prea mică în faţa puternicei Gloria Bistriţa

by Ionuţ COSTINAŞ
0 comment 10 views
A+A-
Reset

Gruparea zălăuană a debutat cu stângul în noua ediţie de campionat şi a fost învinsă pe teren propriu la o diferenţă de patru goluri de Gloria Bistriţa. Până la urmă, elevele lui Gheorghe Tadici au pierdut în faţa unei echipe puternice din Liga Naţională, ce are în lot multe jucătoare cu experienţă, dar şi un buget pe măsură, de peste 2 milioane de euro

Nu de puţine ori, HC Zalău a reuşit rezultate bune cu echipele de top ale campionatului. A sperat la acest lucru şi duminică dimineaţă, în prima etapă din noul sezon, însă Gloria Bistriţa s-a dovedit a fi în cele din urmă un adversar mult prea puternic pentru tânăra echipă a lui Gheorghe Tadici.

Într-o atmosferă de derby, cu tribune aproape pline şi cu două galerii la înălţime, HC Zalău a început bine şi în prima repriză a jucat în multe momente de la egal la egal cu puternicul adversar.

Gazdele au condus pentru prima dată în minutul 6, cu 3 – 2, iar graţie paradelor lui Paula Teodorescu, HC Zalău s-a desprins la 5 – 2 în minutul 9, spre deliciul fanilor. Gloria a revenit rapid pe tabelă, iar Cristina Laslo şi Tamires de Araujo au scuturat plasele porţii adverse şi scorul a devenit 5 – 5 în minutul 11!

Paula Teodorescu s-a mai remarcat încă o dată şi a parat o aruncare de la 7 m la Cristina Laslo, iar jocul a continuat să fie echilibrat. Gloria a fost în avantaj minim la 6 – 7, 7 – 8 şi 8 – 9, dar Mihart şi Lazic au făcut ca HC Zalău să preia conducerea din nou în minutul 23, la 10 – 9.

În minutul 23, Nina Zulic de la Gloria a văzut cartonaşul roşu, dar antrenorul Paşca a avut multe alte soluţii de pe bancă, fapt pentru care, Gloria a reuşit să se desprindă la două goluri înainte de pauză.

HC Zalău, evoluţie palidă în repriza secundă

În partea secundă, jocului Zalăului a lăsat mult de dorit, iar tânăra echipa a lui Tadici nu a mai putut ţine pasul cu adversarul de prin minutul 40.

Mult mai exacte în faţa porţii, jucătoarele lui Horaţiu Paşca nu au iertat. Gloria a preluat frâiele jocului, s-a desprins la trei goluri în minutul 45 şi misiunea Zalăului a devenit tot mai dificilă.

Cu 15 minute înainte de final, tabela a arătat 19 – 22, iar avantajul vizitatoarelor a crescut chiar la cinci goluri în minutul 50, când scorul a fost 21 – 26. Nici poarta Zalăului nu a mai fost la acelaşi nivel ca şi în prima repriză, iar Paula Teodorescu nu şi-a mai ajuta echipa la fel de mult. Cum nici în atac jocul nu a mai funcţionat bine, HC Zalău a trebuit să părăsească terenul învinsă.

S-a terminat 26 – 30, iar victoria a fost savurată la maxim de galeria celor de la Bistriţa, dar şi de mai mulţi fani care au însoţit echipa în număr mare la Zalău.

HC Zalău păşeşte cu stângul în noul campionat dar trebuie să strângă rapid rândurile, deoarece joi are un nou meci, tot în faţa unei formaţii cu pretenţii la locurile fruntaşe. În etapa a II-a, gruparea de sub Meseş urmează să joace în deplasare la Dunărea Brăila.

HC Zalău – Gloria Bistriţa 26 – 30 (12 – 14)

Zalău: Țăgean, Teodorescu – Mihart 8, Lazic 6, Marin 4, Berbece 3, Toth 2, Stamin 1, Bujor 1, Naumenko 1, Nichitean, Mărginean, Vrabie, Moisin, Prycop. Antrenor: Gheorghe Tadici.

Bistrița: Dumanska, de Arruda, Perianu – Araujo 8, Bazaliu 7, Nikolic 4, Chintoan 3, Laslo 3, Dincă 2, Pristăvița 2, Zulic 1, Posavec, Mezei, Striukova, Seraficeanu, Munteanu. Antrenor: Horațiu Pașca.


Începe la
0:00

You may also like

Leave a Comment