Responsive Menu
Add more content here...


FOTO. Dubla lui Nikolic aduce victoria Zalăului în derby-ul cu CSM Satu Mare

Atacantul muntenegrean a deschis scorul în minutul 10 şi tot el a marcat şi golul victoriei, în minutul 77, după ce sătmărenii egalase prin veteranul Gueye Mansour. Astfel, după cele două egaluri din sezonul regulat, SCM câştigă a treia bătălie din acest sezon în etapa a II-a din play-off

by Cristian MOLDOVAN
0 comment 68 views
A+A-
Reset

Pentru a treia oară în acest sezon, SCM Zalău s-a întâlnit cu CSM Olimpia Satu Mare. Primele două partide s-au terminat la egalitate, scor 1 – 1, atât la Zalău cât și la Satu Mare. Vineri după amiază, primele două clasate din Seria a X-a din Liga a III-a s-au întâlnit la Zalău, într-un meci contând pentru etapa a II-a din playoff.

Așa cum era de așteptat, jocul a fost echilibrat, cu un plus pentru SCM Zalău in prima repriza. De altfel, Stefan Nikolic avea să deschidă rapid scorul, încă din minutul 10.

Alex Negrean a fost aproape să dubleze avantajul Zalăului in minutul 28, dar șutul său bine plasat a fost respins cu greu in corner de Denis Moldovan.

Sătmărenii cu greu s-au apropiat de poarta lui Miron. Însă, ghinionul a dat peste portarul de la SCM. După o fază fixă a oaspeților, Miron s-a accidentat și a fost înlocuit cu David Poptean in minutul 33.

Însă, noul portar al Zalăului a fost spectator de când a intrat pentru că sătmărenii nu au avut nicio ocazie până la pauză.

In schimb, Meșter (’43) și Mare (’44) au avut două suturi pe poarta oaspeților, ambele prinse de portarul Denis Moldovan și la cabine s-a intrat cu avantajul minim al Zalăului.

După pauză, oaspeții au egalat la prima ocazie, Mansour marcând cu capul după un contraatac in minutul 62.

SCM a replicat imediat prin Negrean și Mare, ale căror șuturi n-au nimerit ținta. Și sătmărenii au mai avut o șansă, dar șutul lui Samake a fost prins de Poptean.

Tot Zalăul avea să fie echipa mai periculoasă, iar Meșter a fost aproape de gol, șutul său la colțul lung, din careu, trecand puțin pe lângă poartă. La scurt timp, Fărcășan a avut o șansă bună după un corner, dar lovitura sa de cap s-a dus peste poartă, lovind ușor și transversala.

In cele din urmă, eforturile băieților lui Cristian Lupuț au fost răsplătite și Nikolic avea să înscrie în minutul 77 după un șut de la aproximativ 18 m.

Până la final nu au mai fost ocazii clare de nicio parte și meciul s-a terminat cu victoria Zalăului.

SCM Zalău – CSM Olimpia Satu Mare 2 – 1 (1 – 1)

Au marcat: Stefan Nikolic (’10 și 77), respectiv Gueye Mansour (’62)

SCM: Bogdan Miron – cpt. (’33 David Poptean) – Cătălin Stoica (’33 Ionuț Sălăjan), Vlad Fărcășan, Predrag Kascelan, Alex Cherecheș, Alex Mare (’69 Tudor Cociș), Alex Negrean (’78 Artur Pătraș), Viktor Kun, Cosmin Meșter, Raoul Cristea (’69 Sergiu Pop) și Stefan Nikolic. Rezerve: Andrei Bobaru, Samuel Zimța, Mario Geană și David Molnar. Antrenor: Cristian Lupuț

CSM: Denis Moldovan – Alin Budeţ, Paul Copaci, Cătălin Oanea, Tudor Lucaci, Viorel Chinde, Cosmin Zamfir, Mousa Samake, Nandor Pop, Andrei Zbona şi Ervin Zsiga (cpt.). Rezerve: Patric Toderean – Raul Apai, Adrian Micaş, Emanuel Lazăr, Gheorghe Ferenţi, Răzvan Prodan, Gueye Mansour, Emanuel Negru şi Luca Sabău. Antrenor: Cosmin Iuhas

You may also like

Leave a Comment