Profesorul Ruxanda Balogh, cea care a predat cu vocaţie limba franceză şi cea care a îndrumat atâtea şi atâtea generaţii de elevi, s-a stins din viaţă miercuri, 9 martie
Ani la rând, profesor Ruxanda Balogh a predat la catedra de limba franceză. Aceasta nu a fost totul, deoarece doamna Balogh a fost şi dascălul care i-a învăţat pe elevi să fie harnici, muncitori, corecţi şi să fie oneşti. Într-un cuvânt, să fie oameni.
Era unul dintre cei mai îndrăgiţi dascăli de la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău. La începutul anilor ’90, când am urmat cursurile acestui liceu, doamna Balogh era profa’ de franceză. Era profa’ care se afla în mijlocul elevilor tot timpul, era profa’ care ne înţelegea şi care încerca să ne ajute cu cele mai bune sfaturi… Şi-a continuat activitatea cu brio până prin anul 2005, atunci când a intrat în pensie anticipată.
Acum câţiva ani, în urma unui accident nefericit, doamna profesor şi-a fracturat un picior. De atunci, a stat mai mult acasă, cu piciorul imobilizat.
În cursul zilei de azi, a venit o veste şi mai dureroasă: dascălul Ruxanda Balogh s-a stins din viaţă, pe un pat al spitalului din Zalău.
Cristian Man: “Ar trebui să fie definiția din dicționar a cuvântului DOAMNĂ“
În aceste momente grele, cuvintele sunt de prisos. Am ţinut, totuşi, să luăm legătura cu unul dintre foştii colegi ai doamnei profesor. Cristian Man este unul dintre foştii elevi, care a devenit un discipol şi apoi coleg cu Ruxanda Balogh la catedra de limbi moderne.
Doamna Ruxanda Balogh a fost Sanda, pentru noi, foștii colegi de la API. Sanda ar trebui să fie definiția din dicționar a cuvântului DOAMNĂ. Mi-a fost dirigintă 4 ani, a fost întotdeauna corectă, principială, veselă și înțelegătoare. Nu mai întâlnisem pe nimeni ca ea până atunci, a fost o influență răvășitoare asupra mea.
Mai apoi, după facultate, mi-a devenit colegă și mi-a luat mult timp până am reușit să îi spun ”Sanda”, așa cum insista. Ne-a fost șefă de catedră în primii ani și a reușit să ne adune pe noi, profesorii de limbi moderne de atunci, într-o structură de rocă pe care nu am mai reușit să o refacem niciodată după plecarea ei din liceu. Eu, proaspăt profesor, am învățat de la ea lecții de neprețuit și de neuitat. Mi-a dat o încredere care m-a ajutat să prind aripi și să mă dezvolt. Avea un fel de a fi de o bunătate ieșită din comun, ne-a învățat ”viață”, ne-a învățat ”profesie”, mulți îi datorăm ceea ce suntem ca profesori și, cel puțin în cazul meu, ca om.
”Biciuia” mediocritatea și ipocrizia într-un fel care ne fascina, ne apăra de parcă am fi fost copiii ei, ne proteja și ne creștea. Era incredibilă, ura limbajul de lemn din învățământ și ura banalitatea, ea, un exemplu de originalitate și de dedicație oamenilor, iar nu neapărat învățământului, în cadrul căruia stătea din pasiune pentru ceea ce făcea. Când a simțit că școala actuală nu îi mai oferă ceea ce ar fi trebuit, s-a retras discret, dar pe noi ne-a păstrat ca oameni dragi și ne-a urmărit și încurajat până la finalul vieții ei mult prea scurte.
Sanda, știm că nimic nu te poate aduce înapoi și o să îți ducem dorul, dar o parte din tine o vom duce în permanență cu noi! Îți mulțumim pentru ce ai fost și ești pentru noi!
Cristian MAN,
Fost elev și coleg de catedră la API
Foto: Cristian Man – arhivă personală
