Responsive Menu
Add more content here...


FOTO. Cristina Neagu, asaltată pentru poze şi autografe la Zalău!

by Ionuţ COSTINAŞ
0 comment 19 views
A+A-
Reset

Valoroasa handbalistă a fost aplaudată la scenă deschisă de către fanii Zalăului, iar la final s-a pozat cu suporterii şi a acordat autografe


Încă din prima etapă a Ligii Naţionale, HC Zalău s-a duelat cu cea mai puternică echipă din România, CSM Bucureşti. Venirea campioanei României la poalele Meseşului a stârnit un mare interes şi pentru fanii zălăuani care au umplut tribunele Sălii Sporturilor pentru a vedea “vedetele” echipei din Capitală, dar şi pentru a susţine tânăra echipă a Zalăului.

Deşi între HC Zalău şi CSM Bucureşti este o mare diferenţă din toate punctele de vedere, în teren aceasta nu a fost atât de mare, iar echipa lui Tadici a făcut un meci bun şi s-a ridicat în unele momente la nivelul adversarului. S-a terminat 22 – 26, iar la final toată lumea a fost încântată, mai ales fanii Zalăului, care le-au aplaudat la scenă deschisă pe fetele lui Tadici, dar şi pe adversare, în special pe Cristina Neagu.

Numele celei mai bune handbaliste din lume a fost scandat minute bune de către galerie, iar Neagu s-a întors din drumul spre vestiare, a venit la galeria Zalăului şi i-a salutat pe fani. Interul campioanei s-a pozat alături de membrii galeriei “Ultra Boys”, iar Neagu a primit cadou din partea suporterilor un steag al României.

Atât pe parchetul sălii sporturilor, cât şi la ieşirea din sală, Cristina Neagu a fost asaltată de către spectatori, pentru poze şi autografe, la fel şi alte “vedete” din tabăra campioanei.

 

You may also like

Leave a Comment