Responsive Menu
Add more content here...


Ce spune Cristian Lupuţ despre posibilele meciuri de baraj şi promovarea în Liga a II-a

Antrenorul de la SCM Zalău a vorbit deschis despre posibilitatea ca Zalăul să promoveze în Liga a II-a menţionând că şi-ar dori enorm această promovare. Însă, este de părere că indiferent ce echipe vor ajunge la baraj, vor fi meciuri de care pe care fără o favorită clară

by Cristian MOLDOVAN
0 comment 28 views
A+A-
Reset

SCM Zalău este liderul Seriei a X-a, este calificată în play-off şi are şanse foarte mari să prindă şi cele două locuri care duc la barajele de promovare în Liga a II-a. În acest moment, SCM Zalău are un avans de 8 puncte faţă de locul 2 şi de 13 puncte faţă de locul 3. O situaţie ceva mai echilibrată este în Seria a IX-a cu care se va împerechea la baraj. Acolo, momentan, Gloria Bistriţa e lider cu 40 de puncte, urmată de ACS Mediaş cu 34, Unirea Ungheni cu 30, Universitar Alba Iulia şi Unirea Alba Iulia cu câte 28 de puncte.

Oricum, mai este mult până la baraje şi situaţia se poate schimba oricând. Cert este că 90 la sută SCM Zalău va ajunge acolo şi va putea lupta pentru o promovare la care publicul zălăuan visează de mai bine de două decenii.

Nu va fi uşor este de părere Cristian Lupuţ care a atras atenţia că la meciurile de baraj se poate întâmpla orice. Avem exemple din trecut când Corvinul Hunedoara era favorită certă şi a ratat promovarea şi chiar în sezonul în care Unirea Dej, venită parcă de nicăieri, a eliminat favoritele Minaur Baia Mare şi SCM Zalău la barajele de promovare.

Mai avem de aşteptat un pic până atunci, SCM având de disputat încă două meciuri din sezonul regulat, plus partidele din play-off.

“Sunt echipe foarte bune, Mediaşul, Bistriţa, Ungheni, Alba Iulia şi încă nu se ştie componenţa celor două din baraj, dar vor fi cu siguranţă două echipe foarte bune. La meciurile de baraj este care pe care şi nu există favorită. Va depinde de starea de moment, de inspiraţia antrenorului şi de foarte mulţi factori. Dar eu sper ca noul sezon competiţional să-l începem în Liga a II-a. Îmi doresc enorm. Eu zic că suntem pregătiţi şi eu şi echipa pentru eşalonul secund. Avem cam tot ce ne trebuie, nu chiar tot, dar stăm bine faţă de alte echipe. Dacă vom promova, sper să continui cu SCM Zalău. Sunt anumite clauze în contractul meu, dar eu mi-aş dori enorm să am continuitate cu SCM Zalău în Liga a II-a. Dar, ştiţi cum e, la fotbal e posibil orice. Niciodată să nu spui niciodată”, a declarat Cristian Lupuţ.

You may also like

Leave a Comment