Responsive Menu
Add more content here...


Ultimul amical al iernii pentru SCM Zalău

Înaintea de reluarea campionatului, SCM Zalău va mai disputa un meci amical contra celor de la Unirea Alba Iulia. Partida va avea loc vineri, începând cu ora 12.00, la Alba Iulia

by Cristian MOLDOVAN
0 comment 19 views
A+A-
Reset

SCM Zalău a disputat opt amicale în această iarnă, reuşind să obţină patru victorii cu CSC Dumbrăviţa, Progresul Pecica, Szeged II şi FC Bihor, un egal cu ACS Mediaş şi a suferit trei eşecuri cu Unirea Dej, Bekescsaba şi Unirea Ungheni. Zălăuanii mai aveau programat un amical cu Olimpia Satu Mare, însă, acea partidă nu s-a mai disputat din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Până la reluarea campionatului, programată în 9 martie, SCM Zalău va mai disputa un singur joc amical.

Advesarul stabilit este Unirea Alba Iulia. Cele două se vor înfrunta vineri, începând cu ora 12.00. Meciul va avea loc la Alba Iulia, urmând a fi stabilită şi locaţia. Dorinţa ambelor echipe este de a juca pe un teren cu iarbă naturală.

Zălăuanii vor evolua în deplasare şi la reluarea campionatului, urmând a întâlni Minaur Baia Mare, o echipă cu schimbări majore la nivel de lot în această pauză de iarnă.

Până la finalul sezonului regulat, SCM Zalău va mai evolua cu Olimpia Satu Mare, acasă şi cu CSM Olimpia Satu Mare, în deplasare.

SCM Zalău este liderul Seriei a 10-a din Liga a III-a, având şapte puncte avans faţă de CSM Olimpia Satu Mare, echipa de pe locul secund.

You may also like

Leave a Comment