Responsive Menu
Add more content here...


FOTO. Campioni la “sportul minţii”. Patru elevi reprezintă Sălajul la faza naţională la şah 

by Cristian MOLDOVAN
0 comment 60 views
A+A-
Reset

Vegh Bence, Doiniţa Ciurar, Ştefan Clapa şi Kutasi Blanka sunt cei patru elevi care au ocupat locul 1 în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar la liceu, respectiv gimnaziu. Fazele finale vor avea loc la Reşiţa, respectiv Iaşi, la finalul lunii mai


La finele săptămânii trecute, la Şcoala Gimnazială “Iuliu Maniu” din Zalău a avut loc etapa judeţeană la şah, în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. S-au desfăşurat competiţiile atât la liceu, cât şi la gimnaziu. Prezenţa a fost una numeroasă, în special la gimnaziu, meciurile fiind intense şi disputate.

La întreceriile liceale, Vegh Bence de la Colegiul Naţional Silvania a avut mintea cea mai ascuţită, câştigând locul 1, spre satisfacţia profesorului său Tarr Adorjan. Pe locul 2 s-a clasat Domokos Laszlo de la LPS Avram Iancu Zalău (prof. Paula Todoran), în timp ce Alexandru Sav de la Liceul Teoretic “Ion Agârbiceanu” din Jibou a completat podiumul.

La întrecerea fetelor de liceu s-au înscris trei participante, astfel că au jucat fiecare cu fiecare. În urma rezultatelor înregistrate, Doiniţa Ciurar de la Colegiul Tehnic “Iuliu Maniu” din Şimleu Silvaniei (prof. Alexandru Ghiran) a ocupat prima poziţie. Dora Morar (CNS Zalău – prof. Tarr Adorjan) s-a clasat pe locul seecund, în timp ce Petrina Ardelean de la Liceul Pedagogic “Gheorghe Şincai” Zalău (prof. Dan Predescu) a completat podiumul.

La competiţia de gimnaziu, la băieţi, a fost cea mai numeroasă prezenţă. Nu mai puţin de 12 participanţi s-au duelat pentru primul loc. Au fost şi câteva surprize plăcute, Tudor Jacodi arătând potenţial. Deşi adversarii au fost mai experimentaţi, Tudor a reuşit să câştige prima fază a grupelor şi în final s-a clasat pe locul 3 (prof. Dan Lucaciu), un rezultat foarte bun. Competiţia a fost câştigată de Ştefan Clapa de la Şcoala Gimnazială „Corneliu Coposu”, prof. Flavius Seiche. Pe locul 2 s-a clasat Antonio Bonţe de la Şcoala Gimnazială “Silvania” din Şimleu Silvaniei (prof. Mirela Lazăr).

Competiţia feminină la gimnaziu a strâns la start 6 participante. În urma rezultatelor înregistrate, Kutasi Blanka de la Şcoala Gimnazială „Bathory Istvan” Şimleu Silvaniei s-a clasat pe locul 1. Iulia Vedinaş de la Şcoala Gimnazială Silvania Şimleu Silvaniei (prof. Mirela Lazăr) a ocupat poziţia secundă, podiumul fiind completat Amalia Mureşan de la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” din Zalău (prof. Dorin Mastan).

Profesoarele Gabriella Iosif şi Mirela Lazăr s-au ocupat exemplar de organizarea acestei competiţii, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret sprijinând competiţia cu diplome şi cupe.

Locurile 1 sunt calificate direct la etapa naţională de şah. În perioada 27 – 29 mai, la Reşiţa, va avea loc faza naţională la gimnaziu, în timp ce în perioada 20 – 22 mai, la Iaşi, are loc faza naţională la licee.

You may also like

Leave a Comment