Responsive Menu
Add more content here...


Gabriel Bârjac, preşedinte CJA Sălaj: „Arbitrii au încerat să rămână conectaţi la fenomen”

by Cristian MOLDOVAN
0 comment 16 views
A+A-
Reset

În această pauză forţată de pandemia de coronavirus, arbitrii sălăjeni nu au stat degeaba şi au continuat să se pregătească în continuare. Astfel, aceştia au împărtăşit din experienţe acumulate în acest sezon şi au discutat diverse faze de joc. Totodată, „cavalerii fluierului” aşteaptă cu nerăbdare să revină pe gazon


România a ieşit din starea de urgenţă, însă nu va a revenit la normalitate, acest aspect urmând a se realiza treptat. Cert este că din 15 mai, doar profesioniştii au putut să –şi reia activitatea, în timp ce sportivii amatori mai au de aşteptat. Profitând de această perioadă, am stat puţin de vorbă cu preşedintele CJA Sălaj, pentru a vedea ce au făcut arbitri în această perioadă dificilă şi cum a afectat această pandemie arbitrajul sălăjean.

La fel ca şi sportivii din judeţ, şi arbitri au încercat să se pregătească fizic de acasă, după posibilităţi, dar totodată, „cavalerii fluierului” s-au pregătit şi într-o altă manieră, astfel că aceştia au împărtăşit din experienţa acumulată în jocurile disputate până acum în acest sezon şi au analizat diferite faze de joc şi aşteaptă cu nerăbdare să se reia sezonul.

„Este o perioadă dificilă şi pentru arbitri. În momentul în care s-a oprit activitatea din punct de vedere fotbalistic, automat i-a forţat şi pe ei să ia o pauză nedorită. Feedback-ul din partea lor este că îşi doresc foarte mult să arbitreze, activitate pe care mulţi dintre ei o practică cu plăcere. Această pauză forţată, oarecum ne duce aşa nostalgici la perioadă în care săptămână de săptămână arbitram. Dar, asta e, trebuie să înţelegem şi ne adaptăm. Din câte ştiu eu, mulţi dintre ei au încercat să rămână conectaţi la fenomen. Se discută faze de joc, ne împărtăşim din experienţa jocurilor disputate până acum în acest campionat şi aşteptăm cu nerăbdare să se reia sezonul, în eventualitate în care este posibil acest lucru. Sub ce formă, nu ştim, aşteptăm şi noi mai multe în momentul în care se vor ridica restricţiile şi AJF Sălaj va găsi cele mai bune variante ca să se dispute măcar câteva jocuri”, ne-a declarat Gabriel Bârjac.

Există totuşi şi un regret din partea preşedintelui CJA Sălaj, acela că înainte de pandemie la nivelul judeţului se demarase un curs de arbitri la care mulţi cursanţi şi-au manifestat interesul. Însă, chiar dacă s-a amânat puţin acest curs, nu înseamnă că nu se va relua, mai ales că după spusele lui Gabriel Bârjac, cursanţii sunt foarte receptivi.

„Singurul regret pe care îl am este că înainte de această pandemie demarasem un curs de arbitri cu nişte cursanţi foarte receptivi şi având în vedere numărul foarte scăzut la nivel naţional al celor care îşi îndreaptă paşii către această activitate, eu zic că pentru noi, această generaţie este un foarte reuşită şi mulţi dintre ei m-au sunat să se intereseze când reluăm cursurile. Însă, având în vedere situaţia actuală, este imposibil. Nu cred că această pandemie va afecta arbitrajul pentru că au fost mulţi jucători de fotbal care s-au interesat de cursul pe care urma să îl demarăm la începutul lunii martie. Asta nu face, decât să amânăm puţin toate aceste activităţi până în momentul în care ni se va permite acest lucru”, spune preşedintele CJA Sălaj.

În prezent, în lotul CJA Sălaj peste 60 de arbitri activi, dintre care 8 sunt divizionari. Numărul arbitrilor divizionari a suferit modificări, după ce anul trecut, nu mai puţin de patru arbitri s-au retras printre care Gabriel Bârjac (Liga 1) şi Paul Unimătan (Liga a II-a). Astfel, Sălajul are un singur arbitru la nivelul primului eşalon, este vorba despre asistentul Tunyogi Ferencz şi şapte arbitri la nivelul Ligii a III-a, cetralii Răzvan Lădar şi Cătălin Roşu şi asistenţii Sergiu Corb, Bogdan Cozorici, Sergiu Duma, Flavius Seiche şi Alex Turian.

“Vin tare din urmă alţi doi arbitri asistenţi, Adrian Iancău şi Ştefan Bîrjac, cei doi fiind următori care ar putea face pasul către Liga a III-a, având în vedere că fac parte din programul tinerelor talente. „La ultima statistică pe care am înaintat-o către CCA, judeţul nostru avea 65 de arbitri activi. Referitor la arbitri divizionari, 2019 a fost un an dificil pentru că s-au retras patru arbitri divizionari şi este destul de greu pentru un judeţ mic ca Sălajul să piardă într-un an arbitri de Liga 1, 2 şi 3, dar rămân la convingerea că sunt foarte mulţi arbitri tineri care vin din urmă şi care pot să promoveze şi de ce nu, să le ia locul celor care din anumite motive s-au retras. La ora actuală avem 8 arbitri divizionari la Liga 1 şi Liga 3, iar în programul de tinere talente îi avem pe cei doi asistenţi, Ştefan Bîrjac şi Adrian Iancău, care la ultima testare organizată de CCA au avut rezultate foarte bune şi urmau să aibă joc la Liga 3 cu mari şanse să promoveze şi ei. Dar, probabil acest pas se va amâna, dar ei nu îşi pierd şansa pe care o au şi pentru care au muncit. Sper din tot sufletul ca cei doi să reuşească şi când situaţia le va permite, să îi vedem la nivelul Ligii a III-a şi astfel să mai câştigăm doi arbitri divizionari”, a încheiat Gabi Bârjac.

You may also like

Leave a Comment