Responsive Menu
Add more content here...


FOTO – Opt luptători de la CSM Zalău şi CSS Zalău pe podium la o competiţie internaţională în judeţul Satu Mare

by Lucy Kallo
0 comment 101 views
A+A-
Reset

Sportivii sălăjeni s-au remarcat la Memorialul “Tudor Barbul” de la Mădăras, o competiţie puternică la startul căreia s-au aflat peste 180 de sportivi din România, Republica Moldova, Croaţia şi Serbia

Aflată la cea de-a doua ediţie, competiţia internaţională de lupte libere “Tudor Barbul”, s-a organizat sâmbătă, 5 noiembrie în localitatea Mădăras (aparţinătoare localităţii Ardud- jud Satu Mare), în sala de sport recent inaugurată. Startul concursului s-a dat imediat după ceremonia de inaugurare, unde au participat numeroşi conducători de cluburi, sportivi şi antrenori. La eveniment s-au înscris pste 180 de sportivi din România, dar şi de alte 8 cluburi din Republica Moldova, Croaţia şi Serbia.

Judeţul Sălaj a fost reprezentat de 20 de sportivi: 10 de la CSM Zalău pregătiţi de antrenorul Cristian Crişan şi 10 de la CSS Zalău pregătiţi de antrenorii Gheorghe Panc şi Ioan Pantea. Sportivii sălăjeni s-au remarcat în mod special şi opt dintre ei au urcat pe podium.

CSS Zalău

Adrian Taloş – locul II

Mihai Rednic – locul II

Sorin Ardelean – locul III

Cristian Ghirean – locul III

CSM Zalău

BĂIEŢI:

  • ANDREI CRISTE – locul I – categoria 19 KG
  • GABRIEL CRIŞAN – locul I – categoria 42 KG
  • MARIUS ROSTAŞ – LOCUL II – categoria 24 KG

FETE:

  • DARIA POPIŢ- locul III – categoria 40 KG

Printre participanţi şi-au făcut cunoscută valoarea luptătorii:

  • MARCEL ROSTAŞ – locul 5 – categoria 31 KG
  • BOGDAN IANIS şi TUDOR SĂLAJAN- categoria 29 KG
  • MARIO CRISTE – categoria 31 KG
  • CODRUŢ BOB – categoria 35 KG
  • CIPRIAN BUMBU – categoria 58 KG

Ţinând cont că antrenamentele copiilor de la CSM Zalău au început abia în luna mai al acestui an, aceştia au evoluat cu profesionalism, curaj şi disciplină, sub conducerea antrenorului Cristian Crişan.

Pe această cale, antrenorul felicită tinerii sportivi pentru prezenţă şi reuşite în egală măsură medaliaţilor, cât şi celorlalţi participanţi.

Totodată mulţumirile au fost aduse conducerii CSM, în special directorului Silviu Mureşan şi, nu în ultimul rând, părinţilor lui Gabriel Crişan şi Daria Popiţ care, din bunăvoinţă au facut permisă deplasarea copiilor la concurs, cu maşinile personale.

Deşi această competiţie a fost ultima la care s-a participat, clubul sportiv îşi continuă selecţia viitorilor sportivi de luni până vineri, între orele 17 şi 20, informaţii la tel. nr 0784890517 – Cristian Crişan.

Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 9 noiembrie.

You may also like

Leave a Comment