Responsive Menu
Add more content here...


Arbitrii Adrian Negrean, Ionuţ Lipou şi Andrei Morar, incluşi în programul de talente!

by Călin ONICAŞ
0 comment 34 views
A+A-
Reset

Trei dintre cei şapte arbitri care au intrat în programul “Cavalerii Viitorului 5”, demarat de Comisia Centrală a Arbitrilor, au promovat cu brio prima acţiune, ce a avut loc săptămâna trecută la Cluj-Napoca. “Centralul” Adrian Negrean a fost singurul dintre cei 50 de arbitri prezenţi veniţi din 10 judeţe, care a obţinut nota 10 la testele fizice!

Aflată în căutarea şi descoperirea de tineri arbitri talentaţi, Comisia Centrală de Arbitri (CCA) continuă programul “Cavalerii Viitorului”. La începutul lunii iunie, în cinci centre din ţară, a avut loc prima etapă din cadrul acestui program, ajuns la ediţia cu numărul 5. Nu mai puţin de 260 de arbitri din loturile judeţene din toată ţara au intrat în  programul de strategia de dezvoltare a arbitrajului la nivel judeţean.

Din Sălaj, în program au intrat şapte arbitri “centralii” Adrian Negrean (Zalău), Ionuţ Lipou (Crişeni), Raul Horvat (Zalău) şi Cătălin Morar (Zalău), dar şi “asistenţii” Andrei Morar (Zalău), Alin Lazăr (Tihău) şi Dan Ladanyi (Zalău).

În perioada 5 – 10 iunie, aceştia au participat la prima etapă de la “Cavalerii Viitorului 5” de la Cluj-Napoca, acolo unde au participat în total peste 50 de arbitri din 10 judeţe – Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Covasna, Harghita, Maramureş, Mureş, Sălaj, Satu Mare şi Sibiu.

Zălăuanul Adrian Negrean, a făcut senzație la testele fizice

 Tinerii arbitri au susţinut teste fizice şi teste teoretice (un test grilă cu 20 de întrebări), iar cei care au obţinut minim nota 7 la fiecare probă au fost admişi în program. Dintre cei şapte arbitri din Sălaj, doar trei dintre ei pot continua programul, este vorba de Adrian Negrean, Ionuţ Lipou şi Andrei Morar. 

Un plus pentru Adrian Negrean, cel care a fost singurul dintre cei peste 50 de arbitri  prezenţi la Cluj, care a obţinut nota maximă la testele fizice! Etapa următoare va fi Cursul Introductiv, care va avea loc în perioada 26 – 28 septembrie, la Mogoşoaia.

Mai apoi, va avea loc Cursul de Consolidare. Arbitrii care vor trece cu brio şi peste cele două etape, vor fi delegaţi la câte două partide de Liga a III-a. Dacă vor confirma, aceştia vor face parte din lotul divizionar. Toate testele din program sunt coordonate şi supravegheate de către un instructor fitness UEFA, dar şi de către membri CCA.

Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului Sportul Sălăjean de 14 iunie.

You may also like

Leave a Comment