Ministerul Educației a anunțat că elevii din Sălaj se vor întoarce de luni la cursuri. Ei se întorc dintr-o vacanţă de o săptămână care se poate lua la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al …
Vacanta
-
-
SocialŞtiri din Sălaj
Când e programată vacanța elevilor în februarie 2024, în funcție de județ
by Mihai POPby Mihai POPElevii se vor bucura, în luna februarie, de așa-numita vacanță mobilă sau de schi. Potrivit programărilor transmise de inspectoarele școlare, aproape trei sferturi dintre județe, inclusiv județul Sălaj, vor avea …
-
Fotbaliştii au liber până pe data de 15 ianuarie când este programată reunirea lotului De aproximativ o lună de zile, jucătorii de la SCM Zalău au intrat în vacanţă. Spre deosebire de …
-
Pe data de 10 iulie, SCM Zalău are stabilită reunirea lotului. La reunire vor fi prezenţi şi mai mulţi jucători în probe După două sezoane ratate, SCM Zalău îşi doreşte să revină …
-
Meciul cu Lotus Băile Felix a fost ultimul din acest an pentru gruparea de sub Măgura, iar pentru şimleuani urmează o pauză de câteva săptămâni, urmând să revină la pregătiri …
-
Elevii vor avea două săptămâni de vacanță, din luna aprilie. Este perioada în care vor fi și Sărbătorile Pascale, catolice și apoi ortodoxe Vacanța de primăvară 2022 pentru elevii din România …
-
SocialŞtiri din Sălaj
Ministrul Educației, despre școala online în valul 5 al pandemiei
by Mihai POPby Mihai POPAutoritățile au confirmat că România a intrat deja în valul 5 al pandemiei, iar specialiștii în domeniul sănătății avertizează că întoarcerea tuturor elevilor la școală, după o vacanță în care …
-
Fotbaliştii au intrat în vacanţă la începutul lunii iunie şi au liber doar până la 1 iulie, când este programată reunirea lotului. Aproape două luni de zile va avea la …
-
După un sezon epuizant, în care au jucat doar în deplasare, jucătoarele au primit liber după ultimul turneu de la Bucureşti. Vacanţa se va întinde pe durata a patru săptămâni, …
-
FOTBALLIGA a III-a
Jucătorii de la Sportul Şimleu au intrat în vacanţă, după cel mai bun sezon din ultimul deceniu
Fotbaliştii şimleuani au avut programat vineri ultimul antrenament, după care s-a intrat oficial în vacanţă. Reunirea lotului în vederea începerii pregătirilor pentru sezonul următor a fost programată pentru data de …
-
Începând de săptămâna trecută, jucătorii au plecat în vacanţă cu amărăciunea unei promovări ratate în ultima secundă. Vor reveni la treabă la începutul lunii iulie când se vor demara pregătirile …
-
Sportul Şimleu mai joacă vineri, de la ora 17.00, un meci amical cu CSC Sânmartin, urmând ca de săptămâna viitoare, jucătorii să intre într-o binemeritată vacanţă, de aproximativ o lună …
-
ActualitateŞtiri din Sălaj
Schimbări în structura anului şcolar. O lună de vacanţă pentru elevi
by Mihai POPby Mihai POPMinitrul Educaţiei propune ca elevii să intre în vacanţă începând cu data de 2 aprilie şi să fie liberi până la data de 4 mai În contextul situaţiei epidemiologice din …
-
Începând de sâmbătă, jucătorii au primit liber până la finalul lunii ianuarie când va avea loc reunirea lotului Sportul Şimleu a impresionat în prima parte a campionatului Ligii a III-a …
-
Începând de luni, jucătorii au primit liber până la începutul lunii ianuarie când este programată reunirea lotului. Va fi o vacanţă liniştită din toate punctele de vedere, echipa iernând pe …
-
După jocul cu “U” Cluj, jucătoarele au primit liber până la începutul lunii decembrie Ultimul turneu din acest an a fost cel de la Bucureşti, unde s-au disputat meciurile etapei …
-
În condiţiile în care pregătirea în sală este restricţionată în această perioadă de unele măsuri, jucătoarele au rămas libere, urmând să începă pregătirile pentru noul sezon în jurul datei de …
-
În condiţiile în care campionatul Ligii a III-a a fost îngheţat, gruparea de sub Meseş nu mai reia pregătirile, iar pentru încă cel puţin o lună, jucătorii vor rămâne acasă. …
-
FOTBALLIGA a III-aSporturi
ACS FC Recea cea mai exactă echipă din Seria a V-a. Maramureşenii au unul dintre cele mai bune atacuri din Liga a III-a
Gruparea pregătită de Ciprian Danciu şi Ovidiu Mic a terminat turul de campionat în fotoliul de lider, la 4 puncte de Minaur Baia Mare. Recea are cifre impresionante după prima …
-
Elevele lui Gheorghe Tadici vor avea parte de o săptămână liberă, după care, la finalul lunii, sălăjencele vor pleca într-un cantonament la Cheile Grădiştei Partida cu CSM Slatina a fost …