Când e programată vacanța elevilor în februarie 2024, în funcție de județ

by Mihai POP
0 comment 943 views
A+A-
Reset

Elevii se vor bucura, în luna februarie, de așa-numita vacanță mobilă sau de schi. Potrivit programărilor transmise de inspectoarele școlare, aproape trei sferturi dintre județe, inclusiv județul Sălaj, vor avea vacanța în a doua jumătate a lunii


Amintim că, la fel ca anul școlar 2022-2023, și anul acesta școlar va avea o vacanță „mobilă”, cel puțin așa a fost denumită de oficialii din Educație, alții o numesc „vacanță de schi”. Această vacanță „mobilă” face ca fiecare județ să aibă o structură ușor diferită a anului școlar: modulele 3 și 4 sunt diferite ca durată.

Mai precis, a doua săptămână din februarie a fost aleasă de două județe, a treia săptămână – de 25 de județe și Municipiul București, iar ultima săptămână – de 14 județe, conform hărții publicate de Ministerul Educației.

În perioada 12 – 18 februarie 2024, două județe au ales vacanța de schi. Este vorba de Bistrița-Năsăud și Satu Mare.

În perioada 19 – 25 februarie 2024 (26 judete): Bihor, Sălaj, Cluj, Caraș-Severin, Hunedoara, Gorj, Argeș, Olt, Dâmbovița, Teleorman, Ilfov, Municipiul Bucuresti, Giurgiu, Călărași, Ialomita, Prahova, Buzău, Brăila, Vrancea, Galatți, Covasna, Harghita, Neamț, Vaslui, Iași, Botoșani.

Săptămâna 26 februarie – 3 martie a fost aleasă de 14 inspectorate școlare: Alba, Arad, Bacău, Brașov, Constanța, Dolj, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea și Vâlcea, se arată pe harta cu datele centralizate de la Inspectoratele școlare.

Amintim că inspectoratele școlare din țară au avut termen ca până miercuri, 16 august, să anunțe perioada stabilită pentru vacanța mobilă din anul școlar 2023-2024, după cum declara secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar din Ministerul Educației Sorin Ion, pentru Edupedu.ro, în urmă cu o lună. În ordinul de ministru care aprobă structura anului școlar care va începe pe 11 septembrie se menționează că, până pe 1 octombrie, elevii și părinții trebuie să fie informați cu privire la perioadele mobile cum sunt săptămânile „Școala Altfel”, „Verde” și vacanța de schi.

Structura anului școlar 2023-2024 este următoarea:
  • Cursuri: 11 septembrie 2023 – 27 octombrie 2023
    • Vacanță: 28 octombrie 2023 – 5 noiembrie 2023
  • Cursuri: 6 noiembrie 2023 – 22 decembrie 2023
    • Vacanță: 23 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024
  • Cursuri: 8 ianuarie 2024 – 9/16/23 februarie 2024
    • Vacanță: o săptămână, în perioada 12 februarie 2024 – 3 martie 2024
  • Cursuri: 19/26 februarie/4martie 2024 – 26 aprilie 2024
    • Vacanță: 27 aprilie 2024 – 7 mai 2024
  • Cursuri: 8 mai 2024 – 21 iunie 2024

Cursurile din anul școlar următor, 2024-2025, ar urma să înceapă pe 9 septembrie 2024.

You may also like

Leave a Comment