Responsive Menu
Add more content here...


Trei medalii pentru karateka de la CS TerraKid la Mondialele din Slovenia

by Lucy Kallo
0 comment 44 views
A+A-
Reset

În perioada 15-20 noiembrie 2022, la Kranjska-Gora, Slovenia, a avut loc Campionatul Mondial de Karate Tradiţional, la care au participat sportivi din peste 40 de țări, printre care și sportivii clubului TerraKid Zalău

Sălajul a fost și el reprezentat în competiție de ai noștri karateka de la CS TerraKid Zalău, cu un lot format din 14 sportivi extrem de talentați.

Elevii lui Cristian Duță au reușit să cucerească trei medalii, reușind să se impună în fața adversarilor din celelalte țări prin disciplină și talent.

Rezultatele au fost de bun augur, ca de fiecare dată, după cum urmează:
La cadeți, Locul 4 la Kata echipe a fost ocupat de Dora Pop, Gianina Ianchiș și Ștefan Petruț.


Juniorii s-au remarcat de asemenea cu câteva locuri de merit: Locul 4 la kata echipe – Dragoș Ciobanaș, Andrei Boraciu și Luca Chirica.


La categoria tineret, echipa de Kata – alcătuită fin David Anișoiu, Alexandru Nicolae și Eduard Vâlceleanu – s-a clasat pe Locul 4.

La seniori, fetele au cucerit locul 3 la Kata echipe: Ilena Benescu, Iulia Obedea-Clițan, Antonia Iacob. Totodată, a fost cucerită o medalie de argint la Enbu mixt, prin Ilena Benescu și Cristian Duță. Tot la seniori, echipa formată din Cristian Duţă şi Vlad Popescu a cucerit locul 2 la enbu masculin. La individual, Ilena Benescu s-a clasat pe locul 4 la kata feminin. La categoria kata masculin, Vlad Popescu a ocupat locul 4.

“După mulți ani de pauză, am revenit în cea mai importantă Federație la nivel mondial a Karateului Tradițional! Mă bucur din suflet că am făcut rezultate foarte bune, atât eu cât și elevii mei!

După mulţi ani cu rezultate excepționale, familia Terrakid este într-o ușoară reconstrucție. Am toată încrederea că în cel mai scurt timp acești sportivi de excepție vor aduce foarte multe titluri internaționale! Boraciu Andrei a mers cu noi la campionatul mondial cu fractură de claviculă, Popescu Vlad a fost nevoit să facă infiltrații în gleznă pentru a putea călca, Ilena Benescu cu 2 vertebre tasate la coloană, cu toate acestea au strâns din dinți și și-au făcut datoria față de țara noastră și față de club!
Din nou sportivii mei au dat dovadă de multa înțelepciune și apropiere, așa cum trebuie să fie într-un club, s-au susținut, s-au încurajat și ce m-a facut cel mai mândru de ei, a fost că după fiecare probă susținută se căutau cu privirea în acel vacarm unii pe ceilalți!
A fost foarte greu dar și frumos în același timp pentru că aceste emoții ne călesc, ne pregătesc pentru viață.
Orice emoție este constructivă și mai ales unitatea grupului! Tot ce se întâmplă este doar pentru un singur scop : Testarea noastră competițională, mentală și mai ales pregătirea pentru toate emoțiile vieții cu care ne confruntăm, chiar dacă nu ne place sau suntem cei mai entuziasmați, învățăm să ne gestionăm emoțiile, fricile, tot! – Remus Cliţan – TerraKid Zalau.


Vreau să îi mulțumesc domnului Remus Clițan pentru toate eforturile financiare pe care le face, să îi transmit în numele echipei că îl iubim ca pe un tată pentru toată grija pe care o poartă fiecărui sportiv indiferent de vârstă! – TerraKid Zalau

Nouă, celorlalți, ne rămâne doar să ne mândrim cu rezultatele obținute de karateka sălăjeni și să le urăm succes în continuare pentru viitoarele competiții sportive!

Mai multe pe acest subiect, în ediția ziarului Sportul Sălăjean de miercuri. 23 noiembrie.

You may also like

Leave a Comment