Responsive Menu
Add more content here...


România se duelează cu Ungaria pentru un loc în finala Campionatului Mondial de minifotbal

by Cristian MOLDOVAN
0 comment 81 views
A+A-
Reset

După ce au trecut de Emiratele Arabe Unite în sferturile de finală, “tricolorii” vor avea parte de un duel cu vecinii de pe bătrânul continent pentru un loc în marea finală a Mondialului din Ras Al Khaimah


România a ajuns pentru a treia oară, din 4 ediţii organizate, în semifinalele Campionatului Mondial de minifotbal. În două rânduri, “tricolorii” au obţinut medaliile de bronz. De această dată, România speră la mai mult şi visează frumos la titlul de CAMPIOANĂ MONDIALĂ. În drumul spre finală, Naţionala noastră a trecut cu brio de grupa cu Sudan, Spania şi Statele Unite ale Americii, iar în optimi a eliminat Thailanda.

În sferturi, România a trecut cu 2 – 0 de Emiratele Arabe Unite, iar azi are meci dificil pentru accederea în finala competiţiei din Ras Al Khaimah împotriva naţionalei Ungariei. Este un test capital pentru naţionala noastră, cea mai titrată din Europa.

România şi Ungaria sunt eterne rivale şi la minifotbal, astfel că partida se anunţă extrem de interesantă, însă, băieţii noştri sunt motivaţi la maxim pentru duelul de azi.

Meciul dintre România şi Ungaria va avea loc cu începere de la ora 17.00 (ora României) şi va putea fi urmărită în direct pe Digi Sport 1 şi Prima Sport 2.

Foto: Sorin Județ (Bistrița)

You may also like

Leave a Comment