Responsive Menu
Add more content here...


Roland Crişan, noua achiziţie a Şimleului: “Mi s-a îndeplint un vis”

by Călin ONICAŞ
0 comment 33 views
A+A-
Reset

După ce a mai evoluat în Sălaj la CS Barcău Nuşfalău, fotbalistul originar din Bihor are şansa să debuteze în Liga a III-a la vârsta de 29 ani, în tricoul formaţiei Sportul Şimleu!

Roland Crişan a jucat în ultimele sezoane la Unirea Valea lui Mihai, dar în urmă cu 5 ani a fost în probe la o echipă din Liga a II-a din Slovacia. Transferul nu s-a mai realizat, iar şansa jucătorului de a evolua într-o ligă superioară a venit la 29 de ani, după ce a ajuns la Sportul Şimleu.

“Sunt foarte bucuros că am venit la Şimleu Silvaniei. Mi s-a îndeplint un vis, acela de a juca într-o ligă superioară. Este seriozitate maximă la această echipă, iar antrenorul scoate maxim din fiecare  jucător. Chiar dacă am 29 de ani, dacă fac o treabă bună la Şimleu, cred că pot ajunge şi mai sus, măcar până în Liga a II-a”, ne-a declarat Roland Crişan.

Fotbalistul originar din Suplacu de Barcău era cât pe ce să ajungă la CS Barcău Nuşfalău, dar ţinând cont de şansa care i s-a ivit, Roland Crişan a ales Şimleul pentru a juca în Liga a III-a.

“Sper să facem o treabă  bună şi să ne clasăm în primele 5 locuri la final de campionat. Îmi propun să marchez cât mai multe goluri, dar cel mai important este să îmi ajut echipa”, a spus jucătorul din Bihor.

You may also like

Leave a Comment