Responsive Menu
Add more content here...


Moment festiv. Gabriel Vaşvari, la meciul 100 pentru Sepsi, în Liga 1

by Ionuţ COSTINAŞ
0 comment 29 views
A+A-
Reset

Fotbalistul zălăuan care joacă de 3 ani pentru echipa din Sf.Gheorghe a ajuns la o “bornă” importantă şi a bifat al 100-lea meci în Liga 1 pentru Sepsi. Un astfel de moment a fost marcat şi de victoria cu Academica Clinceni, partidă în care Gabriel Vaşvari a fost integralist

De 8 ani de zile joacă Gabriel Vaşvari în Liga 1. Zălăuanul a debutat la acest nivel în 2013 şi a strâns 268 de meciuri în prima ligă, în tricoul celor de la FC Botoşani, Poli Timişoara şi Sepsi

Pentru echipa din Sf. Gheorghe, Gabriel Vaşvari a ajuns la borna 100 de meciuri în Liga 1. Momentul festiv a fost marcat la începutul meciului cu Academica Clinceni, când fotbalistul zălăuan a fost premiat de către conducerea echipei cu un tricou personalizat, pe spatele căruia era trecut numărul 100. Un astfel de moment festiv a fost marcat şi de victoria celor de la Sepsi, scor 2 – 0, într-un meci în care Gabriel Vaşvari a fost integralist.

“Mă bucur că în ziua în care am bifat 100 de meciuri pentru Sepsi în Liga 1 am reuşit să câştigăm şi să facem un joc bun. Era foarte important să începem cu dreptul şi vreau să-i felicit pe toţi băieţii pentru jocul prestat. Am rămas cu nucleul de jucători din sezonul trecut, iar acest lucru s-a văzut. Prestaţia noastră a fost bună şi nu le-am dat nicio şansă adversarilor”, a declarat Gabriel Vaşvari.

În sezonul trecut Sepsi a prins play-off-ul şi s-a clasat pe locul 4, iar în campionatul ce tocmai a început, echipa din Sf. Gheorghe speră chiar la mai mult.

“Formăm o echipă puternică, dar vrem să luăm meciurile pas cu pas. Prima dată să ne calificăm în play-off şi apoi vom vedea ce vom face. Va fi mult mai greu în acest campionat, fiindcă toate echipele ne privesc altfel. Cred că putem ajunge acolo unde ne dorim cu toţii”, a spus Gabriel Vaşvari.

În etapa a II-a a Ligii 1, Sepsi va juca în deplasare la Chindia Târgovişte. Până la acest meci, covăsnenii vor debuta în Conference League, urmând să joace joi, în Slovacia, cu Spatak Trnava, în turul II.
Gabriel Vaşvari va avea ocazia să joace din nou într-o competiţie europeană după ce în 2015 a mai evoluat în preliminariile Europa League, cu FC Botoşani.

“Emoţii sunt înainte de fiecare meci, dar suntem destui jucători care am mai trecut prin meciuri de cupe europene şi sunt încrezător. Spartak Trnava este o echipă puternică, cu jucători masivi, dar am încredere că putem obţine un rezultat bun în Slovacia, iar la Sf. Gheorghe suntem mult mai puternici şi avem şansa noastră să ne calificăm în turul următor”, a menţionat Gabriel Vaşvari.

You may also like

Leave a Comment