Responsive Menu
Add more content here...


Imagini desprinse din basm. Târg de Crăciun la Cerdacul cu Lavandă

by Călin ONICAŞ
0 comment 17 views
A+A-
Reset

Cerdacul cu Lavandă din satul Brebi intră din nou în peisajele mirifice ale poveştile de Crăciun. Simona Măricean – gazda primitoare a mirificului loc din comuna Creaca – deschide larg porţile pe data de 9 decembrie, cu ocazia “Târgului de Crăciun”, un eveniment care se doreşte a fi o tradiţie în micuţul sat din judeţul Sălaj


Încă de când a fost amenajat, Cerdacul cu Lavandă de la Brebi (comuna Creaca) a devenit un important loc de pelerinaj al Sălajului, în care iubitorii de frumos îşi găsesc momentele de savoare, la mirosul lavandei şi la ospitalitatea gazdei – Simona Măricean, o frumoasă româncă ce a renunţat la succesul din occident pentru acest loc mirific.

În doar câţiva ani, Cerdacul cu Lavandă a devenit un important punct turistic al judeţului, iar pragul lui este trecut de sute şi sute de oameni.

Mai mult ca oricând, gazda primitoare a mirificului loc din sătucul Brebi îşi deschide larg porţile pentru poveştile Sărbătorilor de Iarnă, poveşti cu iz de parfum de lavandă şi magia Crăciunului.

Astfel, pe data de 9 decembrie, la Cerdac va avea loc “Târgul de Crăciun”, pe care Simona Măricean –  supranumită “Zâna lavandă” îl doreşte ca o tradiţie, înaintea Sărbătorilor de Iarnă.

“Se apropie vremea poveștilor lângă foc, a cozonacului aburind care ne duce cu sufletul înapoi în copilărie, a vinului fiert cu lavanda și scorțisoara… vremea să ne regăsim în cel mai special moment al anului, când atmosfera Sărbătorilor de Iarnă aduce tuturor liniște și bucurie. Pentru o zi Cerdacul se transformă în casă de oaspeți pentru toți cei care vor dori să îi treacă pragul și să savureze un moment plin de convivialitate într-un loc ce va aduce aminte că visarea are culoarea lavandei. Vă aştept cu drag!”, spune Simona Măricean, gazda primitoare a Cerdacului cu Lavandă de la Brebi.

Cu această ocazie, cei prezenţi vor putea degusta şi achiziţiona produse artizanale cu lavandă, cozonac de casă, vin fiert cu lavandă şi vor putea participa împreună la un foc de tabară cu colinde.

Mai mult, participanţii de la târg vor putea “zburda” cu sania lui Moş Crăciun pe dealul din apropiere.

După cum spunea gazda evenimentului, poveștile de la Cerdacul cu Lavandă se spun în toate felurile și în toate graiurile, dar sunt în primul rând povești pline de parfum si magie.

Pentru acest an, Simona Măricean a pregătit şi trei variante de cadouri pentru Sărbătorile de Crăciun cu care să ne putem răsfăţa persoanele dragi nouă.

Acestea sunt cadouri artizanale, pe care “Zâna lavandă” le-a făcut cu multă dăruire şi în care a încercat să surprindă câte puțin din frumusețea acestui loc.

Cele mai multe dintre cadouri poartă o “amprenta” unică: cea a florii nemuritoare, Immortelle.

Cele trei propuneri de cadouri sunt ediţie limitată, iar fiecare fotografie conţine descrierea produselor şi preţul corespunzător.

Comenzi pentru ineditele cadouri se pot face printr-un mesaj privat şi pe pagina Cerdacului cu Lavanda.

You may also like

Leave a Comment