Responsive Menu
Add more content here...


FOTO și VIDEO. Accident grav în Cluj. Un tânăr din Sălaj a rămas încarcerat

by Mihai POP
0 comment 12 views
A+A-
Reset

Un tânăr în vârstă de 25 de ani din orașul Jibou a fost implicat într-un eveniment rutier  pe centura Apahida. Tânărul a fost descarcerat de pompierii militari din Cluj şi transportat de urgenţă la UPU Cluj


Vineri dimineaţa, în jurul orei 9.30, pe Drumul Naţional DN 1C, în localitatea Apahida (judeţul Cluj) a avut loc un accident grav, în care au fost implicate un autoturism Dacia şi un autotren înmatriculat în judeţul Bistriţa-Năsăud.

Din câte se pare, accidentul s-a produs pe fondul unei depăşiri neregulametare.

Martorii spun că şoferul autoturismului Dacia ar fi încercat o depăşire riscantă pe linia continuă şi a intrat în coliziune cu autotrenul care tracta şi o remorcă.

În urma impactului, şoferul din autoturism – un bărbat în vârstă de 25 de ani din Jibou, a rămas încarcerat în autoturism.

La faţa locului au ajuns echipaje de intervenţie de la poliţie şi pompieri militari.

Aceştia din urmă au scos victima din fiarele maşinii şi i-au acordat primele îngrijiri medicale.

Mai apoi, sălăjeanul a fost transportat de urgenţă cu o ambulanţă SMURD la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca.

Conform celor spune de reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române, circulaţia rutieră a fost întreruptă, traficul fiind deviat pe străzi din interiorul localităţii Apahida.

Sursa foto: gherleanul.ro

 

 

You may also like

Leave a Comment