Responsive Menu
Add more content here...


Adrian Deac s-a despărţit de Someşul. Echipa din Someş-Odorhei are un nou antrenor

by Călin ONICAŞ
0 comment 23 views
A+A-
Reset

După aproape patru ani pe banca tehnică a formaţiei din Someş-Odorhei, Adrian Deac face un pas în spate. “Motivele plecării sunt de natură personală. La Someşul chiar m-am simţit bine, am fost ca o familie. Probabil, cândva, voi reveni”, spune antrenorul originar din Cehu Silvaniei

Ani buni, Adrian Deac (n. 15 mai 1984) a fost jucător, iar apoi antrenor la Silvania Cehu Silvaniei. Acum aproape patru ani, tânărul antrenor cu licenţă UEFA C a ajuns la Someşul Someş-Odorhei, alături de alţi jucători de la Cehu Silvaniei.

Având şi o susţinere financiară şi materială consistentă de la autorităţile locale, Someşul Someş-Odorhei a început să facă treabă în Liga a IV-a, acolo unde nu a mai fost prezentă de ani mulţi.

Adrian Deac

Plecare surprizătoare

În acest sezon, Someşul a avut cel mai bun parcurs din istorie, terminând turul pe podium. După trei etape din retur, gruparea de pe Someş a rămas în plutonul fruntaş, ba chiar şi-a mărit avantajul faţă de formaţia de pe locul 4.

La aceste rezultate bune, au contribuit jucătorii, dar şi staff-ul tehnic şi administrativ. Sigur, alături de Primăria şi Consiliul Local, care au alocat clubului condus de Liviu Horincar o sumă importantă.

În aceste condiţii, a fost cel puţin surprizătoare decizia antrenorului Adrian Deac de a renunţa la banca tehnică. Totul s-a întâmplat după partida de duminică împotriva echipei Luceafărul Bălan. Partidă pe care, culmea, a câştigat-o chiar în prelungiri (scor 1 – 0).

“Decizia fusese luată de ceva timp. Vreau să spun încă din capul locului că motivele plecării sunt de natură personală. Am făcut totul din pasiune. La Someşul chiar m-am simţit bine, am fost ca o familie aici. Probabil, cândva, voi reveni. Ne-am despărţit pe cale amiabilă şi am rămas în relaţii bune cu băieţii şi cu conducerea”, a declarat Adrian Deac pentru ziarul Sportul Sălăjean.

Vlad Ortelecan
Vlad Ortelecan – noul antrenor al echipei Someşul Someş-Odorhei

Locul vacant de pe banca tehnică va fi luat de Vlad Ortelecan, cel care oricum făcea parte din staff-ul tehnic al echipei.

Jibouanul a fost şi jucător activ, dar probabil că acum el se va ocupa mai multe de partea tehnică a echipei.

Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 30 martie.

You may also like

Leave a Comment