Responsive Menu
Add more content here...


Nouă structuri sportive vor fi finanţate de DJST Sălaj

by Cristian MOLDOVAN
0 comment 15 views
A+A-
Reset

În urma concursului organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj, nouă proiecte au fost admise de către comisia de verificare şi au primit finanţare


La finalul lunii iulie, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj a anunţat organizarea unui concurs local de proiecte cu un buget total în valoare de 63.000 de lei. Aplicanţii eligibili pentru Concursul local de proiecte sportive sunt structurile sportive care au secții sportive, afiliate la federațiile sportive naționale. Aplicanții sunt eligibili dacă au sediul social în județul Salaj. În cadrul acelui comunicat de presă, DJST Sălaj anunţa că valoarea finanţării solicitate/proiect se va încdra între 5.000 şi 9.000 de lei pentru jocuri sportive şi între 3.000 şi 9.000 de lei pentru sporturi individuale.

Mai multe structuri sportivi au depus proiectele pentru a primi finanţare nerambursabilă din partea DJST Sălaj, proiecte ce au trecut pe la comisia de evaluare formată din Adrian Fărcaş, Csillag Istvan şi Mariana Stânean.

În urma verificărilor, nouă proiecte au fost declarate admise. Astfel, CS Omega Şimleu (proiectul Karate – Sănătate şi performanţă în Anul Centenarului), CS Terra Kid Zalău (Cantonament stagiu de pregătire pentru Campionatul European de  Karate tradiţional Fudokan în Anul Centenarului 2018), CS Dumbrava Gîlgău Almaşului (Finanţare pentru Dumbrava Gîlgău în Anul Centenarului), CS Atletic Zalău (Cantonament de pregătire fizică pentru CS Atletic Zalău în Anul Centenarului), CS Seiko Zalău (CS Seiko – Centenar România), CS Dani San Zalău (Cantonament de pregătire pentru Campionatul European de Karate – Do W.S.F. în Anul Centenarului), ACS Sergiu Carp Tennis Club Zalău (Performanţă în tenis – Centenar România), CS Rapid Jibou (Cantonament de pregătire pentru CS Rapid Jibou în Anul Centenarului) şi ACS Onix Zalău (ACS Onix România 100 – promovarea sportului de masă în Anul Centenarului) sunt cei nouă aplicanţii care au fost declaraţi admişi şi vor primi finanţare nerambursabilă în valoare de 7.000 de lei din partea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Sălaj.

Să spunem că punctajul cel mai mare l-a obţinut proiectul întocmit de CS Atletic Zalău (78 de puncte), urmat de proiectul ACS Onix (76,33 de puncte)

Perioada de desfășurare a proiectelor sportive este 12 octombrie – 2 decembrie 2018. Reprezentanţii celor 9 structuri sportive care au fost declarate admise, sunt aşteptaţi în perioada 1 – 10 octombrie la sediul DJST Sălaj pentru a semna contractul de finanţare.

“Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj va finanţa în perioada octombrie – decembrie 2018 cu suma de 63.000 lei un număr de 9 proiecte sportive ale celor 9 structuri de drept privat din judeţul Sălaj care au fost declarate admise de către comisia de verificare din cadrul DJST Sălaj. Rezultatele finale ale evaluării proiectelor depuse de către structurile sportive de drept privat din judeţul Sălaj la Concursul Local de proiecte din cadrul programului “România în mişcare” se regăsesc în tabelul din ataşament. Aşteptăm în perioada 1 – 10 octombrie 2018 la sediul DJST Sălaj din Zalău, Piaţa Iuliu Maniu, nr. 12, reprezentanţii celor 9 cluburi sportive pentru semnarea contractelor de finanţare nerambursabilă şi a anexelor aferente”, a declarat Adrian Fărcaş, directorul executiv al DJST Sălaj.

 

You may also like

Leave a Comment