Responsive Menu
Add more content here...


Bărbat din Nuşfalău, depistat băut la volan

by Mihai POP
0 comment 12 views
A+A-
Reset

Bărbatul în vârstă de 37 de ani a fost prins de poliţişti, având o alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat


Marţi, 4 ianuarie, poliţiştii din Şimleu Silvaniei au oprit, pentru control, un autoturism care circula pe Drumul Naţional 1H, prin localitatea Nuşfalău.

La volanul autoturismului se afla un bărbat de 37 de ani, din comuna Nuşfalău.

Testarea cu alcooltestul a evidenţiat o alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru infracţiunea de conducere sub influenţa alcoolului.

Fapte similare au fost constatate şi în anul 2021. Polițiștii cu atribuții pe linie rutieră au constatat 225 de infracțiuni de conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

De asemenea, pentru conducere sub influenţa alcoolului au fost aplicate şi 416 sancțiuni contravenționale.

Sfatul poliţiştilor: NU vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice sau substanţe psihoactive!

A bea la volan sau a conduce sub influența băuturilor alcoolice, ori a substanţelor psihoactive, reprezintă o încălcare a legii, indiferent ce părere au unii despre asta.

Dacă conduceți cu alcoolemie peste limita legală, puteți face închisoare, sau vă puteţi pierde slujba ori  familia. Peste 200 de infracţiuni au fost constatate de poliţişti, pe acest segment, în anul 2021.

Conducerea în stare de ebrietate sau sub influenţa altor substanţe crește probabilitatea de a produce accidente, de a lăsa sechele pentru toată viața, sau de a răni un alt partener de trafic sau pieton.

A-ți forța norocul ziua sau noaptea târziu pe drumul spre casă sau de acasă la prieteni este un joc riscant.

Polițiștii din Sălaj sunt permanent la datorie și aveți mari șanse să fiți opriți și testați cu alcooltestul. Dacă aveți norocul să nu fiți opriţi, riscați să faceți un accident, iar concluzia este că nu merită să fiți implicați în astfel de situații.

You may also like

Leave a Comment