Responsive Menu
Add more content here...


Un sălăjean în echipa Războinicilor de la Exatlon!

by Călin ONICAŞ
0 comment 13 views
A+A-
Reset

Al doilea sezon a cunoscutului reality-show de la Kanal D se pregătește de start, iar între cei 20 de eroi se află și jibouanul Doru Meseșan, cel care acum doi ani era preparator fizic la echipa Rapid Jibou


Încă din primul sezon, showul Exatlon România de la Kanal D a făcut senzaţie, având un rating extraordinar.

După doar câteva săptămâni a reality-show-ului, postul TV a bătut în audienţă toate trusturile de presă din România!

Astfel, Exatlon a dus Kanal D pe primul loc la nivel național, emisiunea având o medie de 1.7 milioane de telespectatori în fiecare minut de difuzare, la mai bine de 100.000 de persoane distanță de locul al doilea ocupat de Pro TV.

Cei 20 de participanţi au devenit celebri în toată ţara, astfel că telespectatorii aşteaptă cu nerăbdare al doilea sezon.

Producătorii au făcut deja demersurile pentru Exatlon Romania 2.

Numărătoarea inversă a început, deja, astfel că showul va putea fi văzută pe micile ecrane începând de la finalul acestei luni, premierea fiind pe data de 29 august, de la ora 19.30.

În acest sezon, vom regăsi în concurs şi un sălăjean, este vorba despre Doru Meseşan – un tânăr din Jibou, dar care îşi are originile în satul Jac (comuna Creaca).

Doru Meseşan a petrecut ani mulţi în străinătate, acolo unde a practicat şi sporturi de contact şi a participat la lupte MMA.

Revenit acasă, la Jibou, s-a implicat în activitatea sportivă a oraşului de pe Someş.

El este antrenor de fitness, dar a fost şi preparator fizic la echipa Rapid Jibou.

Sălăjeanul a câştigat castingul pentru showul de la Kanal D şi îl vom vedea în echipa Războinicilor.

 

Vom reveni cu mai multe amănunte!

You may also like

Leave a Comment