În data de 21 august a avut loc premierea participanţilor de la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori, ediţia a VIII-a.
Competiţia s-a desfăşurat la Chişinău, Republica Moldova, unde au participat 98 de concurenţi din 25 de ţări europene.
România a fost şi ea reprezentată la această competiţie foarte importantă pentru micii informaticieni, elevii români fiind coordonaţi de Centrul de Excelenţă Performanță în Informatică.
Zălăuanul Roland Petrean a câştigat medalia de aur şi a devenit cel mai bun informatician junior al Europei!
Zălăuanul a obţinut medalia de aur şi a fost desemnat câştigătorul competiţiei din acest an.
Roland este elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional Silvania din Zalău şi a fost mereu unul dintre cei mai buni elevi la disciplina Informatică. Acum însă, a demonstrat cât este de valoros, prin aducerea medaliei de aur la Zalău.
Elevul de elită este pregătit şi îndrumat de profesorul Florin Morar, care este şi directorul unităţii de învăţământ şi care a muncit mult cu Roland pentru a obţine această performanţă.
„Rezultatele elevului nostru, Roland Petrean, clasa a X-a C ,la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori nu sunt surprinzătoare în totalitate, având în vedere palmaresul său bogat concretizat in trecut prin multiple premii la concursuri nationale si internationale, dar, totodată, reprezintă o premieră atât pentru Colegiul Național ,,Silvania „-Zalău, cât și pentru învățământul sălăjean.
În calitate de profesor de informatică al elevului Roland Petrean și director al Colegiului National Silvania Zalau, îmi exprim satisfacția pentru acest nou rezultat de exceptie obtinut de Roland si totodata tin sa aduc mulțumiri colectivului de profesori ai clasei care i-au înțeles vocația si felicitări familiei care l-a sprijinit în tot parcursul său.
Distinsul nostru elev, Roland Petrean este o concretizare a viziunii si misiunii școlii noastre:,,Performanță și excelență.” Este un “bun național” de care noi toți suntem datori sa avem grijă și să încercăm dacă se poate să nu îl pierdem atăt ca și comunitate locală cât și la nivel național”, ne-a declarat directorul Colegiului Naţional „Silvania” – profesor Florin Morar.
„Nu pot să exprim în cuvinte bucuria şi mândria pe care o simt şi le doresc tuturor părinţilor din lume să aibă parte de asta….”
„Felicitări din toată inima, campionul meu!!!! Această realizare este o dovadă impresionantă a muncii tale, a dedicării și a talentului excepțional pe care îl ai. Ești un exemplu pentru toți cei care visează să atingă excelența și să își urmeze pasiunile cu determinare„, sunt mesajele transmise de familia lui Roland.
Îi urăm mult succes şi suntem convinşi că Roland nu se opreşte aici!