În etapa a XII-a, pe elevii lui Cristian Lupuţ îi aşteaptă un meci în deplasare la singura echipă care a învins-o în acest sezon.
Crişul a trecut în turul campionatului de SCM Zalău cu un neverosimil 5 – 2, chiar pe terenul de la poalele Meseşului.
Momentan, bihorenii se situează pe poziţia a cincea în clasament, având cinci victorii, două egaluri şi trei înfrângeri.
Pe teren propriu au pierdut cu CSM Olimpia Satu Mare, dar au câştigat cu ACS Diosig Bihardiaszeg şi CSM Sighetu Marmaţiei.
Etapa trecută a fost învinsă în deplasare de aceeaşi CSM Olimpia Satu Mare cu 1 – 0.
Până la jocul cu zălăuanii, Crişul a disputat un joc restanţă, din etapa a X-a, meci programat marţi, 12 noiembrie, după-amiaza.
Cosmin Meşter şi compania se deplasează la Sântandrei cu încredere că vor obţine toate cele trei puncte şi că vor remiza în faţa bihorenilor.
Astfel, sâmbătă, 16 noiembrie, de la orele 14.00, sperăm că vom asista la o partidă atractivă, ţinând cont că ambele echipe au evoluat sezonul trecut în play-off.
“Mergem la Sântandrei cu moralul ridicat dupa victoria cu Olimpia Satu Mare, dar să nu uităm totuşi că întâlnim o echipă bună a campionatului, de altfel singura echipă care a reuşit să ne învingă în acest sezon. Acum avem de luat o revanșă să zic aşa, dar suntem echipa de pe primul loc şi trebuie să câştigăm acest meci”, a declarat Cosmin Meşter pentru ziarul Sportul Sălăjean.