Responsive Menu
Add more content here...


Vlad Morar, campion al României cu Farul!

by Mircea ARDELEAN
0 comment 63 views
A+A-
Reset

Fotbalistul reuşeşte să cucerească titlul în Superligă cu echipa lui Gică Hagi, după o victorie remarcabilă în derby-ul cu FCSB. Vlad Morar devine din nou campion, această mare performanţă fiind realizată şi în anul 2017, cu FC Viitorul

Cu fotbalistul originar din Crişeni în teren, echipa lui Gică Hagi a câştigat titlul în România cu o etapă înaintea finalului din play-off-ul Superligii.

Duminică seara, Farul Constanţa a învins FCSB cu scorul de 3 – 2, după ce gruparea condusă de Gigi Becali avea la un moment dat un avans de două goluri!

„Marinarii” au revenit spectaculos şi au întors scorul! Deşi nu era refăcut sută la sută după o accidentare ce l-a ţinut departe de teren o perioadă, Vlad Morar a strâns din dinţi şi, în minutul 77, a intrat în teren.

Chiar dacă a evoluat doar în ultimul sfert de oră, fotbalistul sălăjean şi-a pus amprenta asupra jocului, el participând la faza din care Farul a marcat golul victoriei!

Astfel, jucătorul în vârstă de 30 de ani devine din nou campion al României. Performanţa aceasta vine după ce Vlăduţ Morar a mai cucerit înă un titlu în România în anul 2017, tot sub comanda lui Gică Hagi, dar în tricoul formaţiei FC Viitorul.

În acest sezon, Vlad Morar a jucat pentru Farul în 20 de meciuri, în care a marcat şi patru goluri.

Amănunte pe acest subiect, în ediţia ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 24 mai.

You may also like

Leave a Comment