VIDEO. Judecătoria Șimleu Silvaniei va fi reabilitată din fonduri de la Banca Mondială

by Mihai POP
0 comment 50 views
A+A-
Reset

Secretarul de stat Bogdan Ilea a fost delegat de Ministrul Justiției – Alina Gorghiu – să susțină adoptarea bugetului Ministerului Justiției în Comisiile reunite de buget și finanțe ale Senatului și Camerei Deputaților. Cu această ocazie, sălăjeanul nostru a subliniat încă o dată că este vorba de un buget echilibrat, adaptat nevoilor ministerului și justiției în general. Două obiective majore de investiții judiciare vor fi finanțate în judeţul Sălaj, în anul 2024: reabilitarea Judecătoriei Șimleu Silvaniei, dar şi extinderea şi reabilitarea termică a sediului Tribunalului Sălaj

Clădirea în care se afla sediul Judecătoriei Șimleu Silvaniei este o clădire istorică reprezentativă pentru orașul de la poalele Măgurii.

În trecut, clădirea a găzduit sediul unei filiale a Băncii Naționale a României, însă treptat și-a pierdut din farmecul pe care îl avea odinioară, datorită carențelor de administrare și unor lucrări abandonate, aceasta a ajuns pe punctul de a deveni o ruină.

Cu atât mai mult, am satisfacția faptului că am reușit, împreună cu echipa Ministerului Justiției, să obținem acordul pentru ca acest obiectiv să fie reabilitat prin fonduri acordate de Banca Mondială, în cadrul unui acord cadru de 100 de milioane de euro, din care vor fi făcute și reabilitate mai multe instanțe cu sedii în clădiri de patrimoniu”, transmite secretarul de stat Bogdan Ilea.

Mă aflu în fața Judecătoriei Șimleu Silvaniei, o clădire din județul Sălaj, clădire cu istoric, fost sediu al Băncii Naționale și care va fi reabilitată cu fonduri de la Banca Mondială, iar pe durata derulării acestor lucrări de reabilitare, care se vor finaliza – dacă toate lucrurile merg bine – undeva prin 2028, sediul acestei instanțe se va muta într-o altă locație închiriată de Tribunalul Sălaj pentru acest scop, a mai precizat Bogdan Ilea într-un video postat pe pagina sa oficială de Facebook.

Odată cu reabilitarea Judecătoriei Șimleu Silvaniei, vor începe şi lucrările de extindere şi reabilitare termică a sediului Tribunalului Sălaj.

După ce legea privind ratificarea Acordului cu Banca Mondială va fi promulgată de Președintele României, vor începe fazele premergatoare proiectării, refacere a proiectării, iar ulterior execuția – tot acest proces anticipăm că se va finaliza în aproximativ patru ani la sfârșitul lui 2028.

Bogdan Ilea transmite că marea satisfacție o reprezintă faptul că a reușit să aducă o investiție a Băncii Mondiale acasă, în Sălaj.

A doua veste bună constă în aceea că, din fondurile asigurate de Ministerul Justiției, conducerea actuală Tribunalului Sălaj a reușit într-un timp relativ scurt să deruleze o procedură de închiriere a unui sediu, în care Judecătoria Simleu Silvaniei va funcționa până la reabilitare, sediu care să asigure condiţii decente pentru personal, avocaţi și justiţiabili.

Secretarul de stat a ţinut să precizeze faptul că acest demers a fost luat pentru a face lucruri bune pentru instanţele din Sălaj şi pentru magistraţii, grefierii şi avocaţii sălăjeni, dar şi pentru justiţiabili.

You may also like

Leave a Comment