Responsive Menu
Add more content here...


Video. Contre dure între europarlamentarul Cristian Terheș și o eurodeputată neomarxistă ce susține că bărbații pot să nască

Parlamentul European a dezbătut pe data de 23.04.2024 pe tema "combaterii violenței împotriva femeilor", o temă ce a stârnit puternice replici între eurodeputatul conservator Cristian Terheș și eurodeputata Karen Melchior, membră a grupului Renew Europe

by Mihai POP
0 comment 234 views
A+A-
Reset

Eurodeputatul Terheș a arătat că e aberant a accepta că un bărbat care se pretinde femeie e și femeie, acest lucru punând femeile în pericol.

Deputata neomarxistă Karen Melchior a replicat că “nu există doar femei și bărbați” și că “bărbații pot fi însărcinați”, deoarece titulatura de bărbat sau femeie e doar o etichetă desemnată la naștere.

În replică eurodeputatul Terheș a arătat că Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede, atunci când face referire la oameni, că aceștia nu pot fi decât bărbați sau femei.

“În plus, dacă susții că un bărbat care pretinde că este o femeie este o femeie și că un bărbat poate rămâne însărcinat, te rog explică întregii lumi cum biologic acest lucru este posibil”, a spus Terheș.

Terheș a mai demonstrat absurdul afirmației că un bărbat ce se pretinde femeie ar fi femeie făcând referire la Convenția de la Istanbul care, printre altele, încriminează mutilarea genitală, care reprezintă “extirparea, infibularea sau efectuarea oricărei altei mutilări, totale sau parţiale, a labiei majore, labiei minore sau a clitorisului unei femei” (art. 38 alin. a) din Convenție).

Deci, cum aplici această lege unui bărbat care nu are un clitoris, sau labii mari ori mici?”, a spus Terheș.

Întrebarea a rămas fără răspuns.

Prezentăm în continuare transcrierea și traducerea dialogului dintre cei doi europarlamentari.

“Cristian Terhes: Dragi colegi, combaterea violenței împotriva femeilor este o chestiune extrem de serioasă iar pentru că implică aspecte care țin de aplicarea legii, e imperativ ca termenele să fie expres definite.

Combaterea violenței împotriva femeilor.

Am ascultat cu foarte mare atenție ceea ce s-a spus în acest plen despre femei.

Din păcate această realitate clară, obiectivă, ontologică, diferită de un bărbat, a ajuns astăzi să fie considerată o chestiune elastică, o chestiune subiectivă.

Orice bărbat astăzi care se pretinde a fi femeie, în accepțiunea acestei legi, se dorește a fi femeie.

Zilele trecute s-a votat la Bruxelles o rezoluție care privește introducerea așa-zisului “drept la avort” în Carta Fundamentală a drepturilor Uniunii Europene.

În respectiva rezoluție se precizează că femeile și alte persoane care rămân însărcinate trebuie să aibă drept la avort.

Eu vă întreb, ce altă persoană în afară de o femeie poate rămâne însărcinată?

Pentru că dacă se vorbește despre violență împotriva femeilor trebuie spus clar că un bărbat care se pretinde femeie, nu poate fi femeie.

Mulțumesc.

Președintele de ședință: Domnule Terheș, aveți un cartonaș albastru din partea doamnei Melchior. Îl acceptați?

Cristian Terheș: Evident, să înceapă.

Președintele de ședință: Treizeci de secunde pentru întrebare, treizeci de secunde pentru răspuns.

Karen Melchior: Dragă coleg, ai menționat că există flexibilitate între definiția bărbaților și femeilor. Acesta este un fapt științific: biologia nu este bipolară.

Nu există doar femei și doar bărbați.

Toți avem cromozomi. Toți avem hormoni.

Și aceștia ne definesc cum arătăm, cum apărem și dacă suntem capabili să fim bărbați și femei și, prin urmare, bărbații pot fi însărcinați și femeile sunt femei, chiar dacă au fost desemnate ca băieți și bărbați la naștere, pentru că femeile trans sunt femei.

Președintele de ședință: 30 de secunde pentru răspuns.

Cristian Terhes: Ei bine, permite-mi să-ți răspund în engleză.

Nu sunt eu cel care spune că, atunci când vorbim despre umanitate, vorbim despre bărbați și femei.

E Declarația Universală a Drepturilor Omului ce statuează acest lucru. Așadar, apucă-te și schimbă asta.

În plus, dacă susții că un bărbat care pretinde că este o femeie este o femeie și că un bărbat poate rămâne însărcinat, te rog explică întregii lumi cum biologic acest lucru este posibil.

Mai mult, acum câteva luni, am discutat despre Convenția de la Istanbul.

Convenția de la Istanbul încriminează mutilarea genitală.

Deci, cum aplici această lege unui bărbat care nu are un clitoris, sau labii mari ori mici?

Explică asta pentru că ceea ce spui tu nu are niciun sens din punct de vedere biologic, rațional și practic.”

Biroul de presă al
Europarlamentarului Cristian Terheș

You may also like

Leave a Comment