Responsive Menu
Add more content here...


VIDEO: Bătaie cu lopeți, topoare și bolovani la limita între Sălaj şi Maramureş. Mascaţii au săltat 13 persoane

A fost bătaie la limita între Sălaj şi Maramureş, mai exact în Chelința, sat aparținător orașului Ulmeni între două grupuri de persoane. Conform primelor informații 4 persoane au suferit leziuni corporale și au fost preluate de echipajele medicale ale Ambulanței și SMURD

by Mihai POP
0 comment 186 views
A+A-
Reset

Este bătaie generală în Chelința, sat aparținător de orașul Ulmeni între două grupuri de persoane. Conform primelor informații 4 persoane au suferit leziuni corporale și au fost preluate de echipajele medicale ale Ambulanței și SMURD. La fața locului au fost trimise și trupele de mascați din cadrul IPJ Maramureș.

Victimele au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare.

Conform informațiilor oficiale de până acum s-a deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de tulburarea liniștii și ordinii publice, loviri sau alte violențe și încăierare, transmite Vasile Dale.

Totodată, se continuă ancheta pentru identificarea tuturor persoane implicate în scandal. Până acum mascații au săltat 13 persoane pe care le-au dus la sediul Poliției din Ulmeni pentru audieri.

Practic totul ar fi pornit de la niște divergențe mai vechi între două familii. Odată izbucnit scandalul au sărit aproape 30 de persoane. S-au lovit cu topoare, securi, lopeți, lemne rupte de prin garduri, piertre de pe uliță.

Patru persoane (trei femei și un bărbat) cu vârste de 23, 24, 45 și 50 de ani au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare pentru a primi îngrijiri medicale.

Ce spune Poliția

Astăzi, 3 martie a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii din Ulmeni au fost sesizați prin apel 112 să se deplaseze în localitatea Chelința, unde are loc un scandal.

În urma deplasării la fața locului a echipajelor de poliție din cadrul Poliției Orașului Ulmeni și ai Secției 3 Fărcașa, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș, a fost aplanat conflictul produs pe fondul unor neînțelegeri între mai multe persoane, care s-au agresat reciproc.

În urma încăierării trei femei cu vârste de 23, 45 și 50 de ani și un tânăr în vârstă de 24 de ani, au suferit leziuni și au fost transportați la Spitalul Județean Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea circumstanțelor producerii evenimentului și a tuturor persoanelor implicate, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, încăierare și lovire sau alte violențe.


You may also like

Leave a Comment