Responsive Menu
Add more content here...


Vicecampioane naţionale la oină. Fetele Liceului din Hida aduc argintul pentru Sălaj!

by Cristian MOLDOVAN
0 comment 815 views
A+A-
Reset

Calificate la faza naţională a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, fetele de gimnaziu de la Liceul Tehnologic “Liviu Rebreanu”  din Hida au avut prestaţii deosebite la Mioveni, unde au cucerit pentru al doilea an la rând medaliile de argint

Elevii Liceului Tehnologic “Liviu Rebreanu” din Hida continuă să impresioneze la cele mai importante competiţii naţionale la oină, fie că vorbim de gimnaziu sau liceu, ONSS sau Campionate Naţionale. Pentru al treilea an la rând, cele patru echipe ale liceului s-au calificat la faza finală a Olimpiadei Naţionale a Sportul Şcolar, iar la finele săptămânii trecute a avut loc faza finală a competiţiei dedicată fetelor de gimnaziu.

Cele mai bune echipe din ţară s-au întâlnit la Mioveni (judeţul Argeş) în data de 27 aprilie, fiind prezente echipe din judeţele Suceava, Constanţa, Călăraşi, Dolaj, Arad, Cluj şi Sălaj.

Competiţia organizată de Ministerul Educaţiei, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş şi Federaţia Română de Oină, a aliniat la start echipe de la Scoala Gimnaziala Frasin (judeţul Suceava), Scoala Grigore Moisil Navodari (judeţul Constanţa), Şcoala Gimnazială Nr. 3 Chirnogi (judeţul Călăraşi), Scoala Gimnazială Galicea (judeţul Dolj), Liceul Ioan Buteanu Gurahonţ (judeţul Arad), Şcoala Gimnazială Căşeiu (judeţul Cluj) şi Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” Hida (judeţul Sălaj). A mai fost calificată Şcoala Gimnazială nr. 162 din Bucureşti, însă, nu s-a prezentat.

S-a jucat după sistemul fiecare cu fiecare, iar la final s-a tras linie şi s-a întocmit clasamentul final. Fetele Liceului Tehnologic “Liviu Rebreanu” Hida au avut un parcurs foarte bun, iar la final au obţinute medaliile de argint. Campioana ţării a devenit Şcoala din Gălicea Mare.

Pentru fetele noastre este al doilea an la rând când devin vicecampioane naţionale, un rezultat de excepţie care nu putea fi obţinut fără implicarea sportivelor şi mai ales a antrenorului profesor Ciprian Mitrea.

Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului Sportul Sălăjean, care în această săptămână a apărut joi, 2 mai.

You may also like

Leave a Comment