Venus impudica de la Buciumi

by Mihai POP
0 comment 63 views
A+A-
Reset

Proiectul ”Circuitul castrelor romane din judeţul Sălaj”, iniţiat de către Consiliul Judeţean Sălaj, cu finanţare europeană, a propus, printre multe altele, lucrări de restaurare a porţii Principalis Sinistra a castrului roman de la Buciumi


Redezvelirea ruinelor acesteia, conservate precar, în anul 2015, a oferit o serie de surprize.

”Cea mai semnificativă a fost descoperirea, într-unul dintre turnurile porții, a unei statuete din teracotă în chiar primul strat de pământ excavat pentru punerea în evidenţă a obiectivului. Piesa are în jur de 20 cm lungime, dar îi lipseşte soclul. Teracota romană o reprezintă pe #Venus la picioarele căreia a fost figurat mai stilizat şi #Amor copil. Venus impudica este reprezentată cu o coafură elaborată, având ca accesoriu la gât o lunulă. Astfel de piese au mai fost descoperite în Dacia şi, probabil, centrul lor de producţie era la #Apulum, unde au fost cercetate ateliere pentru confecţionat teracote. Prezenţa unei Venus în castrul de la Buciumi nu trebuie să ne mire. În campaniile anterioare au mai fost descoperite exemplare din bronz şi teracote, doar că realizarea artistică a celei descoperite de noi, în anul 2015, este una de excepţie” – Horea Pop, șef secție Cercetare științifică.

You may also like

Leave a Comment

error: Content is protected !!