Unirea Mirşid învinge Rapidul de Zimbor prin reuşita lui Dănuţ Cozma şi termină turul pe podium

by Cristian MOLDOVAN
0 comment 376 views
A+A-
Reset

Nici Unirea Mirşid nu trebuie exclusă din lupta pentru titlu.

Echipa pregătită de Mihai Bode a profitat şi de eşecul celor de la Someşul Someş-Odorhei şi a revenit pe podium, urmând să ierneze pe locul 3.

Unirea a revenit pe această poziţie după victoria la limită obţinută cu Rapid Zimbor.

A fost un meci echilibrat şi pe Stadionul Comunal din Popeni, iar prima repriză a fost fără goluri.

Echilibrul s-a rupt în partea secundă când Dănuţ Cozma a reuşit să marcheze pe final.

Acesta avea să fie şi singurul gol marcat, astfel că a fost decisiv pentru cele trei puncte.

După victoria cu Rapid Zimbor, Unirea Mirşid se menţine la patru puncte în spatele liderului şi încă se află în lupta pentru primul loc. Aşadar, se anunţă o luptă intensă în retur.

 

Unirea Mirşid – Rapid Zimbor 1 – 0 (0 – 0)

A marcat: Dănuţ Cozma (’77)

Unirea: Ionuţ Spătărelu – Eduard Trinka (90 Cristian Mureşan), Ionuţ Blaga, Raul Irimeş, Tonko Robert, Marius Cheţa, Cristian Unguruşan (88 Marcel Mureşan), Dănuţ Cozma (cpt.), David Modi, Gabriel Radu şi Răzvan Meleg (63 Alex Pop). Rezerve: Lucian Chende – Alexandru Pop, Denis Pop şi Darius Opriş. Antrenor: Mihai Bode. Delegat: Dan Mureşan

Rapid: Mihai Lung – Ionuţ Luntean, Răzvan Cucerzan, Andrei Şumlea, Sebastian Felecan (’90 Dănuţ Moldovan), Lakatos Alexandru, Tudor Petrişor (cpt.), Raul Brânduşe, Cătălin Neag, Marius Haiduc şi Cristian Petrişor (81 Andrei Vaida). Rezerve: Alin Gherman, Vasile Avram, Claudiu Cheţa şi Ionuţ Forna. Antrenor: Ghiocel Brînduşe. Delegat: Liviu Ciuca. Conducător: Gabriel Mureşan

Arbitri: Adrian Negrean (Zalău) – la centru, Sorin Centea şi Sorin Fântână (Zalău) – asistenţi

Observator AJF: Zoltan Ardelean (Zalău)

Jucătorul meciului: Dănuţ Cozma

 

 

Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 20 noiembrie. 

You may also like

Leave a Comment