Responsive Menu
Add more content here...


Un tânăr din Sălaj a dat dovadă de spirit civic!

by Lucy Kallo
0 comment 48 views
A+A-
Reset

Sălăjeanul Farcaș Marius Andrei a găsit în Piața Agroalimentară din Sărmășag, un portmoneu cu acte, bani și carduri. Cetăţeanul a dat dovadă de spirit civic şi s-a prezentat Poliţiei Rurală Sărmășag pentru a înapoia bunurile găsite

Miercuri, 14 decembrie în jurul orei 10.00, un cetățean cu spirit civic, Farcaș Marius Andrei, din municipiul Zalău a găsit în incinta Pieței Agroalimentare din Sărmășag un portmoneu cu acte, bani și carduri, pierdut de o persoană.

Marius Andrei n-a stat pe gânduri și s-a prezentat la Secția 8 Poliție Rurală Sărmășag pentru a cere sprijinul polițiștilor ca portmoneul să-i fie înapoiat persoanei care l-a pierdut.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii din Sărmășag au identificat persoana care l-a pierdut, ca fiind o femeie de 50 de ani, din comuna Bobota, județul Sălaj, care s-a prezentat la sediul secției de poliție, unde polițiștii i-au restituit portmoneul în care se aflau mai multe acte personale, carduri și 1.300 de lei.

Poliţiştii le reamintesc cetăţenilor că fapta de a nu preda autorităţilor sau celui care l-a pierdut, în termen de 10 zile, un bun găsit constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la trei luni sau cu amendă.

You may also like

Leave a Comment