SCM Zalău a avut un parcurs de toată lauda în ediția trecută de campionat, în care s-a clasat pe locul 5 și a obținut calificarea în Cupa Challenge. Chiar dacă pentru noul sezon, bugetul nu este la nivelul echipelor de tradiție din campionat, formația zălăuană încearcă pe cât posibil să își formeze un lot cu care să facă față unor astfel de adversari.
În primul rând au fost prelungite contractele jucătorilor care au confirmat sub Meseș, iar managerul Adrian Feher împreună cu directorul sportiv Gabriel Terheș au căutat să aducă și un plus de valoare în lot. Cubanezul Daniel Alejandro Ramírez Pita, portughezul Filip Cvetićanin, dar și internaționalul Sebastian Bratu au fost achizițiile anunțate până acum.
Cu câteva zile înainte de reunirea lotului, SCM Zalău a dat o mare lovitură pe piața transferurilor și a obținut semnătura unui voleibalist din Muntenegru, dar care a confirmat ani la rând în campionatul Diviziei A1.
Noua achiziție de la SCM Zalău este Bozidar Cuk (n. 13 iunie 1992), jucător ce evoluează pe postul de secund și care în ultimii șase ani a jucat pentru Dinamo București.
A fost un jucător de bază la formația ”alb-roșie”, cu care a câștigat două Cupe ale României, dar și două Supercupe. A contribuit din plin la clasările pe podium ale bucureștenilor, cât și la parcursul din cupele europene.
În vârstă de 32 de ani, Bozidar Cuk a fost jucător de bază și în Naționala Muntenegrului. În 2018 a ajuns în România, la Dinamo, iar înainte a mai evoluat în Turcia, la Arhavi Belediyespor, în sezonul 2017 – 2018.
Bozidar Cuk a mai trecut prin Qatar la Al Arabi SC (sezonul 2016 – 2017), iar în CV-ul său mai figurează echipe din Grecia (Olimpiakos și Ethnikos Alexandroupolis), Elveția (Pallavolo), Franța (Stade Poitevin Volley-Beach și Centurions Narbonne), dar și OK Budvanska Rivijera Budva, echipă din Muntenegru, unde a evoluat timp de cini sezoane, în perioada 2008 – 2013.
Noul jucător al Zalăului a câștigat titlul de campion în Elveția, Turcia și de cinci ori în Muntenegru.
Božidar Ćuk mai are în palmares medalii obținute în Qatar, Grecia, dar și în România, unde cu Dinamo a obținut medalia de argint în 2022 și cea de bronz în anul 2020.
Adrian Feher:”L-am transferat pe unul dintre cei mai valoroși jucători din campionatul intern!”
”L-am transferat pe unul dintre cei mai valoroși jucători din campionatul intern. Are experiență și sunt convins că ne va ajuta. Cunoaște și campionatul din România, fiindcă a jucat mulți ani la o echipă titrată cum este Dinamo.
Suntem fericiți că un jucător valoros a ales să facă parte din proiectul nostru. Sper să facem un sezon bun împreună. Sunt mulțumit de lotul pe care îl avem. Am reușit să formăm un lot care va face față pe toate planurile, campionat, Cupa României și în Europa.
Trebuie să ne respectăm statutul, iar publicul sălăjean merită să vadă și sport european la Zalău, pentru că la alte discipline sportive este greu”, ne-a declarat Adrian Feher.
Amănunte de la fiecare partidă, în ediţia ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 7 august.