Teodora Pop, cadrul didactic cu a doua notă la Titularizare din Sălaj

by Călin ONICAŞ
0 comment 161 views
A+A-
Reset

Originară din Şimleu Silvaniei, tânăra locuieşte acum în comuna Benesat şi de ani buni lucrează la Clubul Copiilor Cehu Silvaniei. La concursul pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar, Teodora Alina Pop a obţinut nota 9.8, altfel spus, a doua notă din concurs

La concursul de Titularizare din acest an din Sălaj, între cei 415 concurenţi înscrişi au existat şi câţiva dascăli care au fost foarte aproape de nota maximă, 10.

Teodora Alina Pop este cadrul didactic din judeţ cu a doua notă la concursul pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar, ce a avut loc pe data de 12 iulie.

Tânăra de 37 de ani a obţinut nota 9.8 la Disciplina de concurs „Limba şi literatura română şi matematică, elemente de pedagogie şcolară, metodică predării limbii şi literaturii române / comunicării în limba română şi metodica predării matematicii / matematicii şi explorării mediului în învăţământul primar” – învăţământ primar în limba română.

Teodora Pop este originară din oraşul Şimleu Silvaniei, unde a urmat şi şcoala gimnazială. În anul 2000, ea a absolvit Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei şi a fost admisă la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca.

Pentru scurt timp, ea a fost cadru didactic în satul Zalnoc (comuna Bobota), după care a fost profesor în comuna Benesat, la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din localitatea Aluniş. Aici, ea a predat cultură civică, iar a doua specializare a fost Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar.

În comuna de pe Someş, ea s-a şi stabilit, locuind în satul Aluniş unde s-a căsătorit.

Începând din anul 2014, Teodora Pop este profesor la Clubul Copiilor Cehu Silvaniei. Este un cadru didactic dedicat, un om modest, dar îndrăgit de elevi şi de colegi, iar extraordinarul rezultat de la Titularizare vine ca o răsplată a muncii depuse de zi cu zi.

„Atunci când visele devin realitate!”, a punctat cu mare satisfacţie profesorul de la Clubul Copiilor după publicarea rezultatelor de la Titularizare.

Interesant de spus, şi cadrul didactic cu cea mai mare notă la concurs este tot o şimleuancă – Lăcrimioara Balog (nota 9.9).

Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului Ştirile din Sălaj de miercuri, 26 iulie.

You may also like

Leave a Comment