Miercuri, 25 septembrie a.c., în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Zalău – Postul de Poliție Coșeiu au identificat și cercetat un bărbat de 48 de ani, din județul Mureș, bănuit de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Din cercetări a reieșit că, la data de 16 august a.c., bărbatul de 48 de ani i-ar fi vândut unui bărbat din localitatea Coșeiu trei seturi de oale și șase seturi de cuțite, obiecte pentru care i-ar fi cerut 8.500 de lei, deși valoarea reală a acestora era de aproximativ 1.500 de lei.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat și restituit proprietarului.
Polițiștii Postului de Poliție Coșeiu continuă cercetările, într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune.