Responsive Menu
Add more content here...


Tâlhărie la miezul nopţii – Trei tineri din Cehu Silvaniei cu feţele acoperite au bătut şi jefuit o bătrână

by Lucy Kallo
0 comment 40 views
A+A-
Reset

În noaptea dintre marţi spre miercuri, doi tineri din oraşul Cehu Silvaniei şi unul din satul Ulciug au intrat în casa unei femei de 83 de ani din Cehu Silvaniei, pe care au agresat-o şi i-au furat banii – economiile bâtrânei de… 180 de lei

Miercuri, 28 decembrie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au dispus reținerea, pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj față de trei tineri bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Este vorba de N.R. – un tânăr de 21 de ani din oraşul Cehu Silvaniei, N.A. un tânăr de 19 de ani din oraşul Cehu Silvaniei şi P.D. – un tânăr de 19 de ani din Ulciug (sat aparţinător al oraşului Cehu Silvaniei).

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei îi bănuiesc pe cei trei tineri de tâlhărie.

Astfel, în noaptea de 27 pe 28 decembrie, în jurul orei 05.00, în timp ce aveau fețele acoperite, suspecţii ar fi pătruns fără drept în locuința unei femei de 83 de ani din localitatea Cehu Silvaniei. Tinerii ar fi agresat-o pe bţtrânică şi i-ar fi sustras banii, adică 180 de lei.

Suspecţii au fost reținuți de polițiștii sălăjeni

Astăzi, 29 decembrie, polițiștii de investigații criminale sălăjeni îi vor prezenta pe cei trei tineri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou, pentru dispunerea de măsuri legale.
 
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză și pentru recuperarea prejudiciului cauzat.

You may also like

Leave a Comment