Valorosul pilot nu este mulţumit de ceea ce a realizat în anul care s-a încheiat recent, însă vine cu promisiuni că în acest an totul va fi diferit. Szabo Robert pregăteşte două maşini, una pentru competiţiile VTM (Viteză Traseu Montan) şi una pentru competiţiile de Rally Sprint cu care vrea să ajungă din nou în vârful clasamentelor. Ce mai intenţionează să facă pilotul nostru în acest an, puteţi afla în materialul de mai jos
Unul dintre cele mai importante lucruri din viaţa noastră este să îmbinăm utilul cu plăcutul. E greu, e greu să facem ceea ce ne place şi să fim şi răsplătiţi pentru asta. Unii au noroc, alţii muncesc pe rupte, iar alţii, pur şi simplu fac ceea ce le place fără să aibă nici măcar cea mai mică pretenţie.
La ultima categorie se încadrează şi Szabo Robert, adică cel mai bun pilot al judeţului Sălaj, cel care în ultimii ani a făcut cinste judeţului pe la competiţiile pe la care a participat, în special la Campionatul VTM (Viteză Traseu Montan), care are inclusă şi o etapă ce are loc la Treznea în judeţul Sălaj, precum şi în Campionatul Internaţional de Rally Sprint.
Pilotul sălăjean participă la aceste campionate din pură pasiune şi pe cont propriu, deoarece nu are niciun sponsor în prezent, iar în anul 2018 a fost ceva mai greu să reuşească să participe la toate etapele din campionate şi a ales să pună afacerea pe primul loc, acesta deţinând Pizzeria Don Roberto din Zalău.
“Anul 2018 a fost cel mai slab pentru mine din punct de vedere al performanţei pentru că nu m-am putut ocupa de raliu şi de concurs, dar sunt convins că în acest an voi putea participa la mult mai multe concursuri şi deja ne pregătim în forţă. Chiar dacă 2018 nu a fost tocmai un an reuşit, pot să spun că pe la competiţiile la care am participat, am luat locuri foarte bune, doar locul 1. Din păcate, din mai multe motive nu am putut fi prezent la toate etapele. Mi-am pus afacerea pe primul loc, din moment ce nu am sponsori. Doar din forţe propri particip la aceste concursuri. Pentru acest an, am câteva promisiuni de la posibili sponsori, iar dacă se vor concretiza, voi participa şi la competiţii internaţionale”, ne-a spus Szabo Robert.
În 2018, probleme cu maşina de concurs
Mai mult, în 2018, pe lângă faptul că nu a putut participa la toate etapele din diferite motive, Szabo Robert s-a confruntat şi cu probleme legate de maşina de concurs, acesta fiind nevoit să participe la două etape cu maşina de oraş. Chiar şi aşa, pilotul sălăjean şi-a demonstrat talentul şi a mânuit foarte bine volanul, reuşind să impresioneze de fiecare dată.
Totuşi, pentru noul an, Szabo Robert intenţionează să-şi pregătească mai bine maşina de oraş pentru concursuri şi vrea să-i pună şi un roll cage şi chiar dacă nu va fi pregătită în totalitate de concurs, va fi un mare plus faţă de anul trecut.
“La o foarte mică modificare la maşina de oraş se poate pune un roll cage şi pot participa la curse. Maşina nu va fii uşurată sau pregătită în totalitate de concurs, dar anul trecut m-am descurat destul de bine şi cu maşina de oraş la concursurile pe la care am participat. Şi atunci, dacă avem probleme cu maşinile de concursuri, oricând pot să am o maşină de concurs ca şi rezervă”, a spus pilotul sălăjean.
Szabo Robert: “Anul acesta vreau să pregătim două maşini”
După cum spuneam şi mai sus, în anul 2018, Szabo Robert s-a confruntat cu mai multe probleme la maşina de concurs, dar a folosit la nevoie maşina de oraş, cu care a obţinut rezultate bune. De fapt, în Campionatul Internaţional de Rally Sprint, pilotul sălăjean a terminat pe locul 3, la categoria avanţi, rezultat ce l-a propulsat şi în clasamentul celor mai buni sportivi din Sălaj, întocmit de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj, Robert fiind unul dintre laureaţi.
Totuşi, acest rezultat nu îl mulţumeşte pe Szabo Robert şi pentru competiţiile din acest an, pilotul sălăjean intenţionează să pregătească două maşini de concurs şi una de rezervă, pentru a nu mai întâmpina probleme înaintea concursurilor.
“Vreau ca în acest an să pregătim chiar două maşini pentru concurs şi să mai am şi o a treia maşină ca rezervă, o maşină de oraş. Pregătim maşină de concurs pentru Viteză pe Traseu Montan, iar pentru concursurile mai mici de Rally Sprint va fi o maşină atât pentru întreceri, cât şi de oraş. Cred că e important să mă pot obişnui cu modelul de maşină, iar dacă voi circula şi în oraş cu maşina cu care voi concura la competiţiile de Rally Sprint, cred că voi avea un avantaj. Nu te poţi urca doar o dată la două luni în maşina de concurs şi să mergi cinci kilometri şi să dai randament”, ne-a mai spus pilotul sălăjean.
Se pregăteşte de Raliul Zăpezii
Ca de fiecare dată, la început de an, prima competiţie la care va participa sălăjeanul nostru va fi Raliul Zăpezii. În 2019, celebrul raliu va avea loc la Cavnic în luna februarie, pentru ca în luna martie să debuteze cu prima etapă şi Campionatul Internaţional de Rally Sprint. Szabo Robert intenţionează să participe ca de fiecare dată la Raliul Zăpezii, mai ales că în trecut a şi câştigat această competiţie.
Concursuri noi pentru Szabo Robert?
După cum bine ne spunea chiar el, în acest an intenţionează să pregătească mai multe maşini pentru concursuri. Astfel, acesta are în vedere şi participarea la competiţiile organizate de Federaţia Română de Automobilism Sportiv (FRAS).
Are nevoie de o maşină configurată după legile FIA şi crede că poate realiza acest lucru. Timpul joacă cel mai important rol aici, o constantă de care pilotul nostru depinde şi în acest an. “E posbil să particip şi la concursurile organizate de FRAS în acest an. Trebuie ca maşina să fie configurată după legile FIA”, ne-a spus Szabo Robert.
Szabo Robert: “Vreau să mă lupt pentru primele locuri”
Pentru anul 2019, pilotul nostru are planuri măreţe. Astfel, după ce îşi pune la punct maşinile de concurs, acesta vrea să revină în forţă şi să se lupte din nou pentru primele locuri în campionatele de VTM sau de Rally Sprint.
“În anul 2019 vrei să revin în forţă. Vreau să mă pot lupta pentru primele locuri cu campionii de anii trecuţi. Dacă maşinile vor fi pe măsura la care noi credem că le putem configura, avem şanse atât la VTM, cât şi la Rally Sprint”, a conchis Szabo Robert.
Până să înceapă competiţiile, pilotul nostru se poate bucura astăzi din plin de ziua sa de naştere, ocazie cu care, redacţia noastră îi urează un sincer şi călduros LA MULŢI ANI şi îi doreşte un an plin de rezultate remarcabile şi succes pe plan sportiv, cât şi personal şi profesional.
Mai multe detalii, în ziarul Sportul Sălăjean din 9 ianuarie.