În cadrul activităților desfășurate au fost angrenați polițiști de la structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, protecția animalelor, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj și alte structuri cu atribuții în domeniul aplicării legii.
Astfel, în cadrul acțiunii, au fost legitimate 101 persoane, au fost verificate 89 de autovehicule, au fost efectuate controale la 8 societăți comerciale, au fost efectuate 55 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive, a fost reținut un permis de conducere și 3 certificate de înmatriculare și au fost identificați 9 autori de infracțiuni în dosare penale rămase inițial cu autori necunoscuți.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 111 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 115.080 lei. Din totalul acestora, 69 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice, 10 sancțiuni au fost aplicate potrivit prevederilor Legii nr. 61/1991, o alta conform prevederilor Legii nr. 295/2004, iar o sancțiune pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 28/1998 și alte 21 au fost aplicate conform prevederilor Legii nr. 205/2004.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au aplicat 9 sancțiuni, conform prevederilor Legii nr. 171/2010 și au dispus confiscarea a 74 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ 18.446 de lei.
Acțiunea face parte dintr-o serie de măsuri continue luate de Poliția Română pentru a asigura un climat de siguranță și a descuraja orice activitate infracțională.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj vor continua să monitorizeze și să intervină ferm în zonele cu risc ridicat. Acțiunile vor viza atât combaterea infracțiunilor, cât și asigurarea respectării normelor de conviețuire socială.