Se lucrează intens la magazinul Lidl din Şimleu Silvaniei. Când ar putea avea loc deschiderea

by Mihai POP
0 comment 62 views
A+A-
Reset

Primarul oraşului de sub Măgura anunţă că până la finalul anului lucrările ar putea fi finalizate şi cel mai probabil, în luna noiembrie, ar putea avea loc şi deschiderea oficială


În curând, Lidl va deschide un magazin şi la Şimleu Silvaniei. După ce în urmă cu câţiva ani, cunoscutul lanţ de magazine din Germania a deschis un punct şi la Zalău, în curând, Lidl va ajunge şi în urbea de sub Măgura.

Lucrările au început de ceva vreme şi după cum informează primarul Cristian Mihai Lazăr, acestea sunt în grafic. Pe şantier se lucrează intens, astfel că până la finalul anului, construcţia ar putea fi finalizată.

„Este un proiect important pentru noi ca oraş. Va fi un ansamblu de ultimă generaţie, cu panouri solare, energie regenerabilă, staţii de încărcare, cu centru de reciclare plastic, sticlă, hârtie, deci unul modern care răspunde tutudor exigenţelor urbane de astăzi. Lucrările sunt în grafic şi se vor finaliza la finele anului, în noiembrie, cel mai probabil vom avea deschiderea”, spune primarul Cristian Mihai Lazăr.

Lidl va deschide încă un punct şi la Zalău, pe Bulevardul Mihai Viteazul, în zona Mol – Universal.

You may also like

Leave a Comment