Responsive Menu
Add more content here...


Steaua Bucureşti vine sub Meseş

by Ionuţ COSTINAŞ
0 comment 28 views
A+A-
Reset

Dacă partida cu Dinamo s-a amânat, primul derby din 2022 pentru SCM Zalău va fi luni, când la poalele Meseşului vine Steaua Bucureşti. Formaţia zălăuană înfruntă o echipă valoroasă, care se află pe locul 2 şi care vine cu moral bun, după ce săptămâna trecut a reuşit două victorii importante, cu Dinamo şi SCMU Craiova

Luni, ora 18.00, Sala Sporturilor “Gheorghe Tadici”: SCM Zalău – Steaua Bucureşti


SCM Zalău trebuia să joace luni cu Dinamo, însă înainte să facă deplasarea în Bucureşti, a aflat că jocul a fost amânat. Asta după ce mai mulţi jucători de la Dinamo au fost infectaţi cu COVID-19, iar echipa a intrat în carantină. În aceste condiţii, vicecampioana României a rămas acasă să pregătească următorul joc care va fi tot în compania unei echipe de tradiţie: Steaua Bucureşti.

Confruntarea cu Steaua va însemna şi primul derby din 2022 pentru SCM Zalău, care se va juca în faţa propriilor fani.

Partida este programată luni, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor “Gheorghe Tadici”. Spectatorii sunt aşteptaţi să îşi susţină favoriţii. Şi acest joc se organizează cu respectarea măsurilor impuse de fondul pandemiei de COVID-19, astfel că  tribunele se pot ocupa până la 30%.

Steaua Bucureşti vine la Zalău cu moral bun, după ce săptămâna trecută a reuşit două victorii în faţa unor echipe cu care se luptă la play-off.  Mai întâi au învins-o cu 3 – 0 pe Dinamo, iar sâmbătă, Steaua a avut o revenire de marcă în confruntarea cu SCMU Craiova, reuşind să revină de la 0 – 2 şi să câştige.

Ca urmare a acestor rezultate, Steaua Bucureşti a urcat pe locul 2 şi se află la 5 puncte în spatele liderului Arcada Galaţi. Bucureştenii au un lot valoros, iar în echipa Stelei joacă şi Ivan Kostic, un voleibalist care în sezonul trecut a evoluat cu SCM Zalău şi a devenit vicecampion.

Ghionea, Matei sau Miron au trecut şi ei pe la Zalău, însă în perioada în care activa Volei Municipal.

Pentru SCM Zalău acest joc reprezintă o oportunitate pentru a obţine primele puncte în compania unei echipe puternice din Divizia A1, după ce în tur, zălăuanii nu au obţinut niciun punct din confruntările cu Arcada, Steaua, SCMU Craiova şi Dinamo

O victorie devine obligatorie pentru ca elevii lui Horacio Dileo să mai rămân cu şanse de calificare în play-off-ul pentru locurile 1 – 4. În tur, SCM Zalău a pierdut cu 3 – 0 în deplasarea de la Steaua.

“Sper să începem să obţinem puncte de la echipele din primele patru locuri. Va fi un meci greu, cu o echipă extrem de bine echilibrată.  Steaua are jucători buni, chiar şi pe banca de rezervă, iar acest lucru s-a văzut şi în partida cu Craiova, când s-au făcut două schimbări, iar meciul a fost întors de la 0 – 2. O victorie ar însemna mult pentru moralul jucătorilor noştri, iar eu cred că putem câştiga acest meci. Aceste meciuri tari care urmează pentru noi ne pot ajuta şi pentru pregătirea turneului final al Cupei României”, ne-a declarat Adrian Feher.

You may also like

Leave a Comment